De la Rădăuți la Volovăț

Un tânăr de 17 ani, beat la volan, a gonit cu poliția după el până a intrat cu mașina într-un gard

Un tânăr de 17 ani, beat la volan, a gonit cu poliția după el până a intrat cu mașina într-un gard
Un tânăr de 17 ani, beat la volan, a gonit cu poliția după el până a intrat cu mașina într-un gard

Un tânăr de 17 ani, la volanul mașinii părinților săi, cu care se plimba pe străzile din Rădăuți, a fost urmărit de un echipaj de poliție până la Volovăț, unde a pierdut controlul asupra autoturismului, care a intrat în gardul unui imobil. Din fericire, inconștiența tânărului nu a avut repercusiuni asupra sănătății sale, însă adolescentul s-a ales cu dosar penal pentru trei infracțiuni.
În noaptea de 19 spre 20 aprilie, în jurul orei 1.30, un echipaj de ordine publică de la Poliția municipiului Rădăuți, în timp ce se afla pe strada Mihai Viteazul, a observat un autoturism Peugeot al cărui șofer circula pe un sector de drum cu acces interzis.
Șoferul nu a oprit, echipajul pornind semnalele acustice și luminoase și plecând după mașina care a intrat pe DJ 178, spre Volovăț. După ce fugarul a ajuns cu mașina în gard, polițiștii au stabilit în scurt timp că au de a face cu un minor în vârstă de 17 ani, din Sucevița. Aparatul etilotest a indicat concentrația de 0,44 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Din verificările efectuate a rezultat că băiatul a sustras autoturismul de la domiciliul părinților cu scopul de a se deplasa în municipiul Rădăuți.
Pe numele minorului a fost deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și „furt în scop de folosință”.
Polițiștii i-au aplicat și o amendă de 2.000 de lei, pentru deplasare nejustificată.

Recomandări

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis

Membrii unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa
Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa