A schimbat camerele

Un tânăr care a provocat un accident, reținut după ce s-a externat din spital

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore în arestul IPJ
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore în arestul IPJ

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Vicovu de Sus, care pe data de 14 septembrie a fost implicat într-un accident rutier în timp ce se deplasa pe o motocicletă, a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore. El este acuzat de comiterea mai multor infracțiuni, respectiv ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și ”conducerea unui vehicul neînmatriculat”. Deși accidentul în care a fost implicat s-a petrecut acum aproape două săptămâni, tânărul a fost reținut abia acum pentru că a stat internat în spital în urma leziunilor pe care le-a avut. În timp ce conducea o motocicletă Honda, vicoveanul s-a angajat în depășirea unui tractor cu remorcă, care rula în fața sa, însă a pierdut controlul asupra vehiculului pe două roți. Tânărul a intrat în coliziune cu roata stânga spate a tractorului, fiind proiectat pe carosabil. Cel care a sunat la 112 și a dat alarma a fost șoferului tractorului, tot un localnic din Vicovu de Sus. Tânărul care se deplasa cu motocicleta a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, fiind diagnosticat preliminar cu un traumatism cranian fără pierdere de cunoștință și cu un traumatism ușor toraco-abdominal. Scăpat cu viață, tânărul a intrat pe mâna polițiștilor. În urma verificării cu etilotestul a rezultat că avea concentrația de 0,76 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Baza de date a indicat că tânărul de 22 de ani nu este nici posesor de permis de conducere. S-a mai constatat că motocicleta nu figurează ca înmatriculată în România.
Nici tractoristul nu a scăpat total ”curat” din acest accident, vehiculul neavând ITP valabil și nici asigurare.

Recomandări

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri

Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis