Echipa de băieți sub 14 ani a României a reușit să se califice la turneul final Tenis Europe SummerCups de la Valencia, după a câștigat primele două partide ale turneului preliminar care se desfășoară zilele acestea, la Suceava. După ce, miercuri, în prima zi de concurs, au trecut cu 2-1 de Bosnia și Herțegovina în sferturi, „tricolorii” au reușit să se impună și în fața Turciei, în confruntarea de joi, din penultimul act. În condițiile în care primele două clasate acced automat la turneul de la Valencia, România nu este obligată să câștige finala turneului de la Suceava, pe care o va susține, vineri, împotriva Elveției.
Competiția, ce se desfășoară în perioada 23 – 26 iunie în bazele sportive „Unirea” și „Flora-Ana”, se bucură de participarea formațiilor Bosnia și Herțegovina, Elveția, Olanda, Serbia, Slovenia, Turcia, Ucraina și România. Echipele sunt formate din cei mai buni trei jucători sub 14 ani din fiecare țară.
Directorul turneului este Costel Chelariu, președintele Clubului Sportiv „Select”.
Trebuie precizat că, tot în această săptămână, la Gura Humorului are loc turneul preliminar Tenis Europe SummerCups, destinată echipelor de fete sub 14 ani, care are pe tabloul de concurs echipele Bosnia și Hertegovina, Suedia, Finlanda, Italia, Spania, Muntenegru, Bulgaria și România. Reprezentativa țării noastre a eliminat Finlanda, în sferturi, iar în semifinale se confruntă cu Suedia.






