Un șofer beat, care a rănit o femeie, băgat în arest

Ionuț Epureanu a subliniat că se merge pe fermitate maximă în astfel de cazuri, deși scopul nu este de a umple arestul
Ionuț Epureanu a subliniat că se merge pe fermitate maximă în astfel de cazuri, deși scopul nu este de a umple arestul

Șoferii băuți care provoacă accidente sau sunt depistați de polițiști în urma controalelor au devenit, din păcate, o constantă aproape zilnică în județul nostru. Un exemplu în acest sens este ziua de sâmbătă, 8 iunie. Polițiștii au întocmit în câteva ore cinci dosare penale pentru consum de alcool. Trei sunt cazuri grave, de șoferi cu alcoolemii mari, care au provocat tamponări, în două cazuri, și un accident soldat cu rănirea unei femei, în alt caz.
Din punct de vedere al consecințelor, cel mai grav este evenimentul înregistrat sâmbătă seară, în jurul orei 22.00, pe drumul comunal din Ostra. O mașină scăpată de sub control de șofer a intrat în coliziune frontală cu autoturismul câte staționa la marginea drumului, condus de o femeie în vârstă de 33 de ani, din Ostra. În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto de 33 de ani, care a fost transportată la spitalul pentru acordarea de îngrijiri medicale.Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că bărbatul care a provocat accidentul, un localnic din Ostra, în vârstă de 34 de ani, era în stare avansată de ebrietate. Etilotestul a indicat concentrația de 1,14 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. Polițiștii au deschis dosar penal pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă și conducere unui vehicul sub influența alcoolului. Având în vedere alcoolemia mare și pericolul social ridicat al faptei, pe numele șoferului din Ostra a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în arestul poliției județene. De la lansarea Programului de prevenire a accidentelor rutiere de către conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, la mijlocul lunii februarie a acestui an, peste 50 de șoferi care au săvârșit infracțiuni la regimul rutier au ajuns în arest, cel puțin pentru 24 de ore.
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Poliției județene, a subliniat că se merge pe fermitate maximă în astfel de cazuri, deși scopul nu este de a umple arestul: „Polițiștii reamintesc că scopul programului nu este privarea șoferilor de dreptul la libertate ci creșterea gradului de siguranță rutieră și conștientizarea importanței respectării legii. Din păcate, realitatea în ceea ce privește dinamica situației operative din ultimii ani a arătat că legea trebuie aplicată cu fermitate, lucru pe care polițiștii nu vor ezita să îl facă. Polițiștii suceveni atrag încă o dată atenția cu privire la faptul că vor dispune reținerea și încarcerarea celor care săvârșesc fapte penale la regimul rutier, în funcție de gravitatea faptelor, consecințele produse și materialul probator administrat”.

Recomandări

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de circa șapte metri în albia râului Suceava

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava
Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an

Număr record de peste 2.000 de permise reținute de la șoferi vitezomani sau puși pe depășiri neregulamentare