Consecințe

Un șofer băut s-a răsturnat cu mașina pe un ogor. El și pasagerul din dreapta au fost răniți

Mașina răsturnată pe ogor
Mașina răsturnată pe ogor

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Arbore, a fost la un pas să provoace o tragedie. Ieri dimineață, în timp ce se afla la volanul unui autoturism marca VW Golf, bărbatul nu a mai putut controla mașina, care a ieșit de pe carosabil, a intrat într-un șanț și apoi s-a răsturnat pe un ogor.
Cele două persoane care se aflau în interior au fost rănite, iar una dintre ele a rămas încarcerată.
La fața locului a fost trimisă autospeciala pentru descarcerare a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, dar și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță al Județului Suceava. Angajații ISU Suceava au reușit să scoată din mașină persoana încarcerată, iar aceasta a fost preluată de echipajul medical.
După ce au primit îngrijiri la fața locului, cele două persoane care se aflau în mașină au fost transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, la spital fiindu-i recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge”.

Un șofer băut s-a răsturnat cu mașina pe un ogor. El și pasagerul din dreapta au fost răniți
Un șofer băut s-a răsturnat cu mașina pe un ogor. El și pasagerul din dreapta au fost răniți
Un șofer băut s-a răsturnat cu mașina pe un ogor. El și pasagerul din dreapta au fost răniți
Un șofer băut s-a răsturnat cu mașina pe un ogor. El și pasagerul din dreapta au fost răniți
Un șofer băut s-a răsturnat cu mașina pe un ogor. El și pasagerul din dreapta au fost răniți
Un șofer băut s-a răsturnat cu mașina pe un ogor. El și pasagerul din dreapta au fost răniți
Un șofer băut s-a răsturnat cu mașina pe un ogor. El și pasagerul din dreapta au fost răniți
Un șofer băut s-a răsturnat cu mașina pe un ogor. El și pasagerul din dreapta au fost răniți
Mașina răsturnată pe ogor
Mașina răsturnată pe ogor

Recomandări

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate