Un șofer băut a provocat o tamponare pe o stradă din Rădăuți și a părăsit locul faptei

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat

Polițiștii din Rădăuți au fost anunțați miercuri, în jurul orei 19, că pe strada Mihai Viteazu din localitate a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto vinovat de producerea acestuia a părăsit locul accidentului.
În urma verificărilor efectuate a rezultat că mașina condusă de o localnică în vârstă de 42 de ani, pe str. Mihai Viteazu, a fost acroșată pe partea lateral stânga de un autoturism care circula din sens opus, iar după impact conducătorul acestuia și-a continuat deplasarea.
În jurul orei 20.30, autoturismul care a părăsit locul accidentului a fost identificat în trafic pe str. Volovățului, condus de un bărbat de 36 ani, localnic.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.

Recomandări

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat