Un șofer băut a încercat să scape de echipajul de poliție care a vrut să îl oprească

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 0,72 mg/l alcool în aerul expirat
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 0,72 mg/l alcool în aerul expirat

Un echipaj de poliție din cadrul Poliției Vicovu de Sus, ce se afla în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 02:00, în control al traficului rutier pe strada Calea Cernăuți din localitate, a vrut să oprească un autoturism, dar șoferul nu s-a conformat, continuându-și deplasarea, apoi a virat brusc stânga, pe str. Aron Pumnul, fiind în cele din urmă oprit.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un localnic de 26 ani, și întrucât emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 0,72 mg/l alcool în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Recomandări

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe Whatsapp și pe Facebook

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe facebook
Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe facebook

Condamnat cu suspendare după un accident mortal, a condus beat și cu permisul anulat și a fugit de polițiști

Un bărbat a murit după ce o mașină a trecut peste el, iar șoferul a continuat deplasarea pentru că „nu și-a dat seama” de incident