Un pieton a decedat după ce a fost accidentat în timp ce traversa

Un pieton a decedat după ce a fost accidentat în timp ce traversa
Un pieton a decedat după ce a fost accidentat în timp ce traversa

Un bărbat de 43 de ani, din comuna Pojorâta, ce conducea sâmbătă, în jurul orei 19.40, un autoturism pe DN 17, în localitatea Vama, a surprins și accidentat grav un localnic de 46 de ani, care, în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis și fără să se asigure corespunzător.
Victima a fost preluată de un echipaj al ambulanței și transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, inclusiv prin efectuarea manevrelor de resuscitare, însă bărbatul a decedat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, acestuia și victimei, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În aceeași zi, la ora 22.19, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17, în localitatea Dorna Candrenilor, un bărbat de 52 de ani, din orașul Gura Humorului, a surprins și accidentat grav un localnic de 48 de ani, care, în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis și fără să se asigure corespunzător.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparat etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, acestuia și victimei, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Primarul din Moara îi îndeamnă pe consăteni să doneze sânge pentru un motociclist grav rănit într-un accident

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice