Accidentat la școală

Un elev a căzut de la etajul întâi al școlii

Balustrada de pe care a căzut copilul
Balustrada de pe care a căzut copilul

– Copilul voia să arate colegilor săi că poate să ajungă la parter prin alunecare pe balustradă
Un elev din clasa a doua de la Școala Generală Nr. 3 din Horodnic de Sus a ajuns, marți, la spital după ce a căzut de la etaj. Elevul Ioan Gabriel Tcaciuc a ieșit, marți dimineață în pauză, împreună cu alți câțiva colegi de-ai săi.
Dorind să le arate acestora că poate ajunge la parterul școlii prin alunecare pe balustradă, elevul nu a mai stat pe gânduri și s-a urcat pe bara metalică pentru a coborî. Imediat după ce s-a urcat pe balustradă, copilul s-a dezechilibrat și a căzut în gol, pe casa scării, de la primul etaj până la parter. Incidentul s-a petrecut sub ochii colegilor care erau în pauză, iar directorul școlii, Liliana Mihalescu, spune că la fața locului a fost imediat prezentă și profesoara coordonatoare a școlii, Cristina Emilia Luția, care tocmai ieșea de la o oră.
Directorul Mihalescu a declarat că „elevul era conștient, iar profesoara l-a luat imediat și l-a dus la medicul din comună”. După ce l-a consultat, medicul l-a trimis la Spitalul Municipal Rădăuți, iar de la această unitate, elevul a fost dus la Spitalul Județean din Suceava, pentru a i se efectua investigații suplimentare.
În momentul de față, copilul este la Spitalul de Neurochirurgie „Sfânta Treime” din Iași, iar directorul școlii din Horodnic de Sus a spus că „aceasta a fost dorința părinților, să-l transfere la Iași. A căzut de la înălțime, la spitalul din Suceava nu este tomograf, iar părinții au vrut să i se facă un consult amănunțit”. Elevul a fost însoțit la Iași de părinți și de doi profesori din școală. Directorul Liliana Mihalescu a spus că elevul are în aparat gipsat umărul și brațul stâng, care sunt luxate. Aceasta a mai spus că băiatul va mai rămâne internat câteva zile, pentru a i se repeta analizele.
Directorul școlii din Horodnic de Sus a precizat că a informat Inspectoratul Școlar despre producerea acestui incident. „Când am aflat de accident l-am anunțat telefonic pe inspectorul general Lucian Lungu, iar a doua zi am trimis la Inspectoratul Școlar un fax, în care am relatat cele petrecute în școală”, a spus Liliana Mihalescu.
Inspectorul școlar general Lucian Lungu a declarat că „este un incident nefericit, o situație neplăcută, dar care, din păcate, se mai întâmplă”. Lungu a precizat că s-a cerut conducerii școlii efectuarea unei anchete privind acest incident, specificând, însă, că lucrurile sunt destul de clare și că este vorba despre un accident.
Foto: Marius Șuiu

Recomandări

Festivalul cultural-filantropic pentru copii și tineri „Sânzienele copiilor”, ediția a V-a, la Vicovu de Sus

Absolvire cu emoții și premii pentru cea de-a treia generație de gimnaziu a Colegiului ”Hurmuzachi”

Absolvire cu emoții și premii pentru cea de-a treia generație de gimnaziu a Colegiului ”Hurmuzachi”
Absolvire cu emoții și premii pentru cea de-a treia generație de gimnaziu a Colegiului ”Hurmuzachi”

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Directorul DSV Suceava face apel la responsabilitatea celor care lucrează în bucătării și a șefilor acestora

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava

Împreună pentru comunitate și valori creștine: Sărbătoarea de suflet și comuniune etnică în Parohia Argel