Un călugăr beat la volan a intrat cu microbuzul printr-un gard, în curtea unei case

Un călugăr beat la volan, care conducea un microbuz, a pierdut controlul asupra volanului în centrul comunei Putnei și a distrus cu mașina poarta unui imobil, vehiculul ajungând în curtea unui localnic. Accidentul s-a petrecut miercuri seară, în jurul orei 20.00. Polițiștii de la Secția Rurală Gălănești au primit un apel la 112 prin care erau sesizați despre faptul că, pe raza comunei Putna, un vehicul a distrus poarta unui imobil și a intrat în curte.
Spre stupefacția localnicilor, de la volan a coborât un bărbat îmbrăcat în straie de călugăr, care se clătina serios. Ulterior s-a stabilit că este vorba de un bărbat în vârstă de 54 de ani, călugăr la Mănăstirea Putna.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoutilitara din localitatea Bivolăria către centrul comunei Putna, pe fondul oboselii și al consumului de băuturi alcoolice, bărbatul de 54 de ani a pierdut controlul asupra direcției de mers. Mașina a pătruns pe contrasens și a distrus poarta unui imobil, după care a intrat în curte.
Aparatul etilotest a indicat că bărbatul avea o concentrație de 0,87 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabiliri alcoolemiei în sânge. Este de așteptat ca alcoolemia în sânge să se cifreze în jurul valorii de 1,6 la mie.
Călugărul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Un călugăr beat la volan a intrat cu microbuzul printr-un gard, în curtea unei case
Un călugăr beat la volan a intrat cu microbuzul printr-un gard, în curtea unei case
Un călugăr beat la volan a intrat cu microbuzul printr-un gard, în curtea unei case
Un călugăr beat la volan a intrat cu microbuzul printr-un gard, în curtea unei case

Recomandări

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate

O ucraineancă ruptă de beată a fost depistată de polițiști după ce a intrat cu mașina în șanț, iar sistemul E-call a sunat la 112