Periculos

Un bărbat s-a întors în spital la câteva minute după externare, în urma unui accident provocat de un nepot

Autoturismul răsturnat s-a oprit la circa un metru de o râpă adâncă

Un bărbat din Fălticeni care s-a externat ieri după-amiază din spitalul „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a ajuns în doar câteva minute din nou pe mâna medicilor, după ce nepotul care venise să-l ia cu mașina de la unitatea medicală a produs un accident în apropierea satului Cumpărătura. În urma acroșării unui tir, autoturismul condus de tânărul din municipiul Fălticeni s-a răsturnat în afara șoselei, la circa un metru de o râpă adâncă de peste 10 metri, victimele fiind preluate și transportate la spital.
Accidentul a avut loc marți după-amiază, în jurul orei 16.30, după ce bărbatul care se externase fusese preluat de la spital de nepotul său, pentru a fi transportat spre casă, la Fălticeni. Ajuns în zona unor curbe spre satul Cumpărătura, șoferul autoturismului a intrat în depășirea unui tir, însă a realizat destul de târziu că din față venea o altă mașină. În încercarea de a reintra pe banda lui de circulație, acesta a tras brusc de volan și a intrat în coliziune cu tirul pe care încerca să-l depășească. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în dreapta, în afara șoselei, unde a rămas răsturnat pe cupolă. Cele trei persoane din interior au reușit să iasă singure sau ajutate de șoferii care treceau prin zonă, erau conștiente și cooperante și au fost transportate la spital cu trei ambulanțe, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din primele cercetări întreprinse de polițiști, vina producerii accidentului ar aparține șoferului de la volanul autoturismului, care a intrat într-o depășire imprudentă și nu a mai putut redresa mașina la timp. Circulația prin zonă s-a desfășurat vreme de o oră pe un singur fir, iar cercetările sunt continuate de polițiști pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În urma impactului dintre tir și autoturism, trei persoane au fost rănite și au ajuns la spital
În urma impactului dintre tir și autoturism, trei persoane au fost rănite și au ajuns la spital
Un bărbat s-a întors în spital la câteva minute după externare, în urma unui accident provocat de un nepot
Un bărbat s-a întors în spital la câteva minute după externare, în urma unui accident provocat de un nepot
Autoturismul răsturnat s-a oprit la circa un metru de o râpă adâncă
Autoturismul răsturnat s-a oprit la circa un metru de o râpă adâncă

Recomandări

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri

Ofițerul ISU rănit grav într-un accident la Fălticeni are o evoluție medicală bună, cu recuperare neurologică, și va reveni la Suceava