Șir de infracțiuni

Un bărbat fără permis conducea o mașină cu două plăcuțe diferite de înmatriculare, ambele false

O razie de amploare organizată de Poliția municipiului Vatra Dornei, în cursul zilei de joi, a dus la constatarea a cinci infracțiuni la regimul rutier, unul din cazurile depistate de polițiști fiind pe cât de grav, pe atât de haios.
Un echipaj de la Secția Rurală Vatra Dornei, care efectua control pe drumul comunal din Dornișoara – Poiana Stampei, a observat un VW Golf ce avea pe bara din față un număr provizoriu, șoferul fiind oprit pentru control. Ce a atras atenția imediat a fost că mașina avea pe spate un alt număr de înmatriculare decât cel din față. Mașina aveamontată pe bara din față o plăcuță cu număr de înmatriculare provizoriu din județul Bistrița Năsăud, iar pe bara din spate o plăcuță cu număr de înmatriculare provizoriu din județul Suceava.
Luat la întrebări, bărbatul de la volan nu a putut prezenta nici un document.
După cercetările ulterioare s-a stabilit că bărbatul de la volan, Constantin C., în vârstă de 65 de ani, din Poiana Stampei, nu este posesor de permis de conducere. De asemenea, numerele de înmatriculare nu figurează în evidența activă.
Bărbatul a fost pus sub acuzare pentru comiterea a trei infracțiuni: „punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat potrivit legii”, „punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare” și conducere fără permis.

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș

Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro
Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro