După gratii

Un bărbat fără permis a ajuns în arest după ce a produs un accident și apoi a fugit

Un bărbat de 27 de ani, din comuna Ipotești, a fost reținut 24 de ore în spatele gratiilor, după ce în urmă cu o săptămână s-a urcat la volan fără a avea permis, a acroșat apoi un autoturism, după care a dispărut de la fața locului. Cercetările efectuate de polițiști au reușit să-l identifice pe autor, care acum va răspunde penal în fața legii.
Întregul incident s-a derulat în cursul nopții de 8 spre 9 ianuarie, în jurul miezului nopții, când tânărul de 27 de ani s-a urcat la volanul unui autoturism Opel Corsa cu care a pornit la drum pe mai multe ulițe ale satului Ipotești. Ajuns pe un drum neclasificat din zona denumită Iazuri Ipotești, el a acroșat cu mașina un autoturism Ford Galaxy, condus de o localnică. După producerea impactului care a făcut doar pagube materiale, bărbatul a plecat de la fața locului.
Luând în considerare declarațiile femeii implicate în tamponare, polițiștii din Ipotești au început verificările și au constatat că bărbatul de 27 de ani nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. În urma probelor adunate în acest dosar, în cursul zilei de joi a fost dispusă reținerea bărbatului suspect pentru o perioadă de 24 de ore, el fiind ridicat sub escortă și introdus în arestul IPJ Suceava. La expirarea orelor de detenție, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au luat decizia cercetării în continuare a bărbatului sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Recomandări

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate