Un bărbat beat a ajuns la spital după ce a căzut de pe moped

Bărbatul a fost rănit
Bărbatul a fost rănit

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, care conducea un moped chiar dacă nu are permis și era în stare de ebrietate, a fost rănit după ce a pierdut controlul asupra direcției de mers și a căzut pe carosabil. Accidentul a avut loc marți, la ora 11.55, pe DC 9, din comuna Forăști.
Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul de 44 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan