Un bărbat din Rădăuți care a fost prins la volan deși consumase canabis a fost condamnat la o pedeapsă cu executare.
În septembrie 2023, acesta a fost tras pe dreapta în timp ce conducea un autovehicul marca VW, pe o stradă din Rădăuți.
El se afla în perioada de încercare, după ce fusese condamnat la o pedeapsă de 2 ani cu suspendare sub supraveghere.
Nu a ținut cont de acest aspect și a ”comis-o” din nou.
Pentru că a fost prins la volan și avea consum de canabis a mai primit o condamnare de 1 an și 3 luni, iar, în plus, a fost revocată și prima pedeapsă.
În aceste condiții, rădăuțeanul are de executat acum o pedeapsă de 3 ani și 3 luni.
El a fost ridicat marți de acasă și dus la Penitenciarul Botoșani, acolo unde își va ispăși condamnarea.






