Un bărbat a murit după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de un alt autoturism intrat pe contrasens

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Dolheștii Mici, și-a găsit sfârșitul în cursul după-amiezii zilei de sâmbătă, 20 ianuarie. Bărbatul care se afla la volanul unui autoturism marca Dacia se deplasa pe DN 17, spre Câmpulung Moldovenesc. La un moment dat, în apropierea localității Molid, un autoturism marca VW care circula din sens opus a intrat pe banda de mers a șoferului de 30 de ani. Impactul a fost unul deosebit de puternic, iar patru persoane au rămas încarcerate, una dintre acestea fiind în stare de inconștiență.
Trei persoane, cu vârste cuprinse între 40 și 74 de ani, au fost descarcerate și predate echipajelor medicale și paramedicale care le-au transportat la Spitalul Județean Suceava. Cea de a patra persoană, șoferul Daciei, se afla în stare de inconștiență și, din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru a fi salvat. După efectuarea manevrelor de resuscitare, echipajul medical a declarat decesul. Șoferul care a produs accidentul este un tânăr de 34 de ani, din județul Bacău. Acesta nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan și cel mai probabil a ajuns pe contrasens din cauza neatenției și a vitezei prea mari. Având în vedere numărul mare de victime, la fața locului au mers o autospecială pentru descarcerare, trei ambulanțe SMURD (două B2 și un TIM) cu sprijinul a două echipaje SAJ.

Un bărbat a murit după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de un alt autoturism intrat pe contrasens
Un bărbat a murit după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de un alt autoturism intrat pe contrasens
Mașina care a intrat pe contrasens
Mașina care a intrat pe contrasens

Recomandări

Ofițerul ISU rănit grav într-un accident la Fălticeni are o evoluție medicală bună, cu recuperare neurologică, și va reveni la Suceava

Noua tehnologie a polițiștilor golește buzunarele șoferilor suceveni obișnuiți să conducă mașini fără ITP valabil

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis

Membrii unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa