Sucevenii și nu numai ei pot ajunge cu trenul la marile sărbători religioase de Sf. Maria de la Putna și de la Cacica, CFR Călători având un program care este într-o măsură adaptat unei deplasări de acest gen.
Pentru relația Suceava-Putna este a doua sărbătoare de 15 august la care trenul revine pe calea ferată. Linia a fost redeschisă anul trecut chiar cu o zi înainte de marea sărbătoare religioasă de Sf. Maria.
Pentru 15 august 2019, programul de circulație din timpul săptămânii a fost ușor modificat pe această rută, astfel că există un tren care pleacă la 6.57 din Suceava și ajunge la Putna puțin după ora 9.00, adică la o oră potrivită pentru cei care vor să ajungă la Sfânta Liturghie. Pentru întoarcere este un tren care va pleca la 16.35 din Putna, cu sosire la 18.45 în Suceava.
Pentru ruta Suceava-Cacica este un tren care pleacă la 4.58 și ajunge la 6.00 la Cacica și unul mai accesibil, cu plecare din Suceava la 8.30 și sosire la ora 9.24.
La retur, există variante de plecare din Cacica la 14.00 și la 17.20.
De Sf. Maria
Trenuri cu orar adaptat pentru pelerini spre Putna și Cacica






