Trei tineri, anchetați pentru că au cultivat canabis

Percheziții ale DIICOT în casele unor tineri care cultivau canabis în ghivece
Percheziții ale DIICOT în casele unor tineri care cultivau canabis în ghivece

Polițiștii de la Serviciul Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Suceava, sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT), Serviciul teritorial Suceava, au efectuat ieri percheziții domiciliare la Frătăuții Vechi și la Sucevița, fiind vizați mai mulți tineri despre care existau date că au procurat semințe de canabis pe care le-au cultivat la domiciliile lor.
Ancheta din acest caz a început din luna martie, procurorii și polițiștii specializați în activitățile de combatere a traficului de droguri vizând trei tineri care au cultivat canabis cu scopul comercializării către persoane din anturaj sau pentru consum propriu.
În primă fază ancheta i-a vizat pe A. Iurescu și pe C. Covașă, care, rezultă din anchetă, au procurat semințe din Italia, pe care le-au plantat în ghivece la domiciliile lor. Ulterior, în anturajul acestora a fost atras și suspectul R. Bondor, care a încercat și el să planteze semințe de canabis primite de la cei doi. Acesta din urmă nu a reușit însă să ducă planta la maturitate.
În cadrul perchezițiilor de ieri, desfășurate cu sprijinul polițiștilor de la Serviciul de Acțiuni Speciale Suceava, au fost ridicate, de la locuința unuia dintre tineri, cinci plante care aveau caracteristicile celor de canabis. Pentru completarea probatoriului anchetatorii au ridicat laptopuri, telefoane mobile și recipiente folosite pentru cultivarea plantelor.
Doi dintre tinerii vizați de anchetă au fost aduși, pentru audieri, ieri, în fața procurorului de caz al DIICOT Suceava. Procurorul de caz urma să stabilească cum vor continua cercetările în acest dosar și dacă se va lua vreo măsură restrictivă față de tineri.
Un amănunt de culoare este că primii doi tineri, cei care au reușit să aducă plantele la maturitate, le-ar fi spus părinților că plantele reprezintă experimente pentru botanică.
Procurorii DIICOT Suceava au beneficiat în acest dosar de suportul tehnic al Serviciului Operațiuni Speciale Suceava.

Recomandări

Trei suceveni, reținuți în arest în dosarul privind fabrica de făcut euro de la Burla, unde s-ar fi tipărit 2 milioane de euro

Un sucevean judecat pentru un jaf ca-n filme, săltat în dosarul privind fabrica de bani de la Burla. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină

O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină
O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină