Caz complicat

Trei copii, mutați de la o casă la alta, într-un șir de procese interminabile



Cei doi băieți care sunt crescuți de tată
Cei doi băieți care sunt crescuți de tată

Relația de concubinaj a doi tineri din Marginea și Horodnic de Sus s-a „mutat” de mai bine de trei ani de zile pe holurile instanțelor de judecată, miza fiind una foarte tristă: cei trei copii ai celor doi. Procesele privind stabilirea paternității copiilor și domiciliul la care trebuie să stea, alături de mamă sau de tată, și-au consumat mai multe episoade și nu au fost încă finalizate. Copiii au locuit succesiv atât în Italia, cât și în România, la domiciliile ambilor, fiind lăsați inclusiv în grija bunicilor materni. Mai mult, timp de câteva luni de zile, aceștia s-au aflat în grija serviciilor de asistență socială din Italia.
Copiii, recunoscuți de tată doar în baza examenelor ADN
Angelica Viorica Ichim, din Horodnic de Sus, și Ionel Bodale, din Marginea, au avut o relație de câțiva ani de zile, femeia aducând pe lume trei copii: Costel, acum în vârstă de 5 ani, Iliuță, de 4 ani, și Valentina Ionela, în vârstă de 2 ani și jumătate.
În cazul primilor doi, procesele de stabilire a paternității au fost finalizate, în urma examenelor ADN fiind confirmat că tatăl lor este Ionel Bodale, deși acesta a negat în primă fază.
La fel a procedat Ionel Bodale și în cazul fetei, susținând că aceasta nu poate fi a lui deoarece nu ar mai fi avut relații cu fosta concubină la data conceperii copilului. Și în acest caz mama a solicitat un raport de expertiză medico-legală, examen ADN realizat de Institutul Medico-Legal Iași, din care a rezultat că Ionel Bodale poate fi tatăl biologic al fetiței cu probabilitate de 99,99999523%.
Judecătoria Rădăuți, în baza acestui raport, a constatat că pârâtul Ionel Bodale este tatăl minorei Valentina Ionela, acesta fiind obligat să achite o pensie de întreținere de 80 de lei lunar.
Judecătorii au stabilit ca cei doi băieți să rămână la tată pentru stabilitate
Aceste procese privind paternitatea sunt doar o parte a litigiilor celor doi. Un alt proces vizează stabilirea persoanei care să îi aibă în îngrijire pe copii. Cei doi băieți sunt în momentul de față, prin decizia instanței de judecată, în îngrijirea tatălui, în timp ce fata de 2 ani și jumătate este în îngrijirea mamei.
Angelica Viorica Ichim a încercat să-i convingă pe magistrați că cei doi băieți trebuie să fie crescuți tot de ea. Până acum instanțele de judecată, de la Judecătoria Rădăuți și până la Curtea de Apel Suceava, au decis ca cei doi frați să rămână în îngrijirea tatălui.
Magistrații au admis argumentele tatălui, care a reclamat că femeia a plecat în Italia și a lăsat copiii în îngrijirea părinților ei, fapt pe care l-a considerat condamnabil. De asemenea, el a mai pus sub semnul întrebări dacă mama va sta alături de copii ori dacă va pleca din nou în Italia și a amintit că aceștia au stat o perioadă de timp în grija serviciilor de asistență socială din Italia. De cealaltă parte, Angelica Viorica Ichim a încercat să convingă că tatăl nu poate asigura condițiile de educare a celor doi copii, susțind că aceștia sunt plimbați de la o rudă la alta de acesta. Ea a mai subliniat că bărbatul mai are încă doi copii dintr-o altă relație și a depus documente prin care să garanteze că ea are loc de muncă stabil în România și nu va mai pleca din țară.
Magistrații au dat soluții favorabile tatălui, prin prisma necesității unei stabilități pentru cei doi copii.
„Având în vedere că locuința minorilor este în momentul de față la domiciliul pârâtului (n.r. Ionel Bodale), în comuna Marginea, precum și faptul că sunt înscriși la grădinița din această comună, instanța a considerat că este în interesul acestora să locuiască împreună cu acesta”, se arată în motivarea magistraților de la Tribunalul Suceava, confirmată și la Curtea de Apel Suceava. Mama are de achitat o pensie de întreținere de 120 de lei lunar, pentru fiecare minor.
„Sunt mamă și vreau copiii la mine”
Angelica Viorica Ichim se declară revoltată de ce au stabilit magistrații și a deschis un nou proces, la Judecătoria Rădăuți, prin care solicită o ordonanță președințială privind stabilirea domiciliului temporar pentru minori.
„Nu înțeleg cum este posibil ca acești băieței să fie încredințați tatălui, care nu are posibilitatea de a le oferi condiții corespunzătoare de creștere, cu motivația că sunt la grădiniță în Marginea și au nevoie de stabilitate. Asta ar însemna ca nici un copil să nu se mai mute de la o unitate de învățământ la alta, cred că nu este un motiv suficient ca să nu fiu lăsată să-mi cresc cei trei copii. Sunt mamă și vreau copiii la mine”, și-a spus nemulțumirea femeia.
Cert este că cel puțin deocamdată, în cazul celor doi băieți, instanța a decis că aceștia trebuie crescuți în continuare de tată, iar acest război în instanță este departe de a se stinge.


Ionela Valentina, minora de 2 ani și jumătate
Ionela Valentina, minora de 2 ani și jumătate
Cei doi băieți care sunt crescuți de tată
Cei doi băieți care sunt crescuți de tată


Recomandări

Fenomenul de „bullying”, în toate formele sale, discutat cu specialiști, părinți și copii, într-o conferință internațională, la Suceava

Fenomenul de „bullying”, în toate formele sale, discutat cu specialiști, părinți și copii, într-o conferință internațională, la Suceava
Fenomenul de „bullying”, în toate formele sale, discutat cu specialiști, părinți și copii, într-o conferință internațională, la Suceava

Un accident produs în Burdujeni Sat a distrus o familie de tineri căsătoriți: „Tu ai fost universul meu, prima mea iubire și tatăl copiilor mei”

Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie
Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie

„Tati, o să fie bine?”, este întrebarea unui copil de 11 ani din municipiul Suceava diagnosticat cu o formă agresivă de cancer

Eric Butnariu, unui copil de 11 ani din Suceava, a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer
Eric Butnariu, unui copil de 11 ani din Suceava, a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer