Există o formă de iubire care, fără să vrea, sufocă. Nu vine din răutate, ci din teamă – teama că lumea e periculoasă, că copilul nu e pregătit, că orice pas greșit poate lăsa urme adânci. Această formă de iubire supraprotectoare poartă un nume tot mai des întâlnit în cabinetele psihologilor: parentingul anxios. Și, deși pornește din cele mai bune intenții, cercetările arată că efectele sale asupra copiilor pot fi surprinzător de asemănătoare cu ceea ce părintele încearcă tocmai să prevină.
Parentingul anxios nu înseamnă că ești un părinte rău. Înseamnă că ești un părinte îngrijorat – cronic, excesiv și adesea inconștient. Îți verifici copilul de prea multe ori pe noapte, intervii înainte ca el să apuce să eșueze, îi anticipezi nevoile înainte ca el să le simtă. Pe suprafață, arată ca devotament. În adâncime, transmite un mesaj subtil, dar devastator: lumea e primejdioasă și tu nu ești capabil să te descurci singur.
Un studiu publicat în Journal of Child and Family Studies a urmărit relația dintre nivelul de anxietate al părinților și comportamentul copiilor lor. Rezultatele au arătat că părinții cu anxietate ridicată tind să adopte stiluri de creștere pline de control și intruzive, iar copiii acestora prezentau rate semnificativ mai mari de anxietate, stimă de sine mai scăzută și dificultăți mai mari în gestionarea situațiilor noi sau stresante. Cu alte cuvinte, anxietatea nu rămâne în interiorul părintelui – ea migrează, se transmite prin gesturi, priviri, tonul vocii și prin absența spațiului în care copilul ar putea să crească.
Mecanismul este subtil, dar logic. Creierul unui copil mic este un instrument de captare a semnalelor din mediu. Când părintele reacționează cu îngrijorare la o căzătură minoră, la un conflict cu un coleg sau la o notă proastă, copilul nu învață că situația e gestionabilă – învață că situația e gravă. Îngrijorarea părintelui devine calibrul după care micuțul măsoară pericolul. Dacă mama îngheață de frică ori de câte ori el urcă pe un tobogan, creierul copilului reține: înălțimile sunt amenințătoare. Dacă tatăl rezolvă orice conflict înainte ca fiul să deschidă gura, copilul nu exersează niciodată conversațiile dificile și ajunge la adolescență fără uneltele necesare pentru ele.
Ce e de făcut? Prima și poate cea mai dificilă soluție este ca părintele să-și recunoască propria anxietate ca pe o problemă a sa, nu ca pe un răspuns rațional la pericolele lumii. Asta înseamnă să-și pună onest întrebarea: reacția mea e proporțională cu situația reală sau cu scenariul din capul meu? Terapia individuală sau grupurile de suport pentru părinți pot fi un spațiu valoros în care anxietatea adultului să fie adresată direct, fără ca povara să cadă pe umerii copilului.
A doua soluție este cultivarea deliberată a autonomiei copilului – în doze mici, adaptate vârstei. Înseamnă să-l lași să-și aleagă hainele, să piardă un joc fără să intervii, să-și rezolve singur un conflict cu prietenul de la grădiniță. Nu pentru că nu contezi, ci pentru că prezența ta înseamnă sprijin, nu înlocuire. Fiecare mică reușită obținută fără ajutorul tău îi construiește copilului ceva ce nicio laudă nu poate înlocui: încrederea că se poate baza pe sine.
A treia soluție, adesea subestimată, este toleranța conștientă la disconfort – atât al tău, cât și al copilului. Copiii au nevoie să se simtă uneori frustrați, dezamăgiți, obosiți sau speriați. Aceste emoții nu sunt accidente de evitat, ci lecții de traversat. Când un copil trece printr-o situație dificilă și descoperă că a supraviețuit, că emoția a trecut și că el e încă întreg, creierul lui construiește reziliență. Când părintele îl ferește de orice disconfort, îi fură tocmai această experiență esențială.
Parentingul anxios nu e un viciu și nu e o condamnare. E, în cele mai multe cazuri, reflexul unei iubiri profunde care nu a găsit încă drumul potrivit. Vestea bună este că recunoașterea lui e deja jumătate din soluție. Copiii nu au nevoie de părinți perfecți, fără frici și fără îndoieli. Au nevoie de părinți care știu să-și poarte anxietatea fără s-o pună pe spatele lor.
Psiholog Mihai Moisoiu1
Tel. 0753 937 223
www.mihaimoisoiu.ro
E-mail: mmmoisoiu@gmail.com
