Un individ de 41 de ani, din municipiul Suceava, a fost săltat de polițiști chiar în timp ce se îmbarca în avionul de Londra.
Bărbatul a fost ridicat dintre pasageri la primele ore ale zilei de joi, 2 iulie, de pe Aeroportul Internațional ”Ștefan cel Mare” Suceava, iar ulterior a fost dus la audieri.
În aceeași zi, pe numele său a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore pentru infracțiunea de ”înșelăciune”.
S-a ajuns în acest punct după ce bărbatul a luat 4.000 de lire sterline de la o femeie care muncește în Anglia și pe care trebuia să îi aducă și să îi predea tatălui care efectua lucrări de modernizare a locuinței.
Pentru a fi cât mai credibil, escrocul și-a atribuit în mod nereal calitatea de transportator internațional de persoane și colete, reușind astfel să o convingă pe femeia din Anglia de bunele sale intenții.
Banii au fost dați încă de la finalul lunii mai, dar nu au mai ajuns niciodată la destinație.
În intervalul scurs din momentul predării banilor și până la reținerea escrocului, femeia și tatăl acesteia l-au contactat de mai multe ori pe individ, dar acesta a venit cu tot felul de pretexte.
Într-un final, când și-au dat seama că nu vor mai recupera banii, păgubiții au depus plângere la poliție.
Mai trebuie spus că Ovidiu Dumitrașcu figurează cu antecedente penale și se află în stare de recidivă, după ce a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.
De asemenea, acesta mai este cercetat și în alte dosare pentru infracțiuni contra patrimoniului.






