Victime

Trei accidente unul după altul, cu pietoni loviți de mașini

Trei pietoni au căzut victime în accidente rutiere joi, la o zi după alte două accidente rutiere de același gen.
Șirul accidentelor a început dimineață, în jur de ora 8.00, pe bulevardul George Enescu din municipiul Suceava. Un șofer în vârstă de 20 de ani, din Șcheia, aflat la volanul unui autoturism, a acroșat o tânără de 25 de ani, din comuna Udești. Tânăra nu s-a prezentat la spital, având leziuni ușoare. Accidentul a fost sesizat la poliție abia joi seară. Polița precizează că femeia s-a angajat în traversarea străzii în mod neregulamentar.
În jurul prânzului a urmat un al doilea accident, tot în municipiul Suceava, pe Aleea Comercianților, la intrarea în Piața Mică. Din cercetările poliției rezultă că un șofer în vârstă de 32 de ani nu s-a asigurat corespunzător la deplasarea înapoi, cauză din care a acroșat un bătrân de 87 de ani, care se deplasa în calitate de pieton pe alee. Bătrânul a ajuns la spital, unde a fost diagnosticat cu un traumatism cranio-cerebral și o plagă contuză la cot.
Cei doi au fost verificați cu etilotestul, rezultând că nu erau băuți.
În fine, joi, în jur de ora 17.15, pe strada Victoriei din Salcea, un șofer în vârstă de 25 de ani, din municipiul Suceava, a accidentat un localnic de 64 de ani, care, precizează poliția, s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se asigure.
În acest caz, pietonul a suferit o leziune gravă, fractură de gleznă stânga. De precizat și că pietonul era băut, având o concentrație de 0,48 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.

Recomandări

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de circa șapte metri în albia râului Suceava

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava
Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an