Poliția de Frontieră

Trecere ilegală a frontierei la Siret



Polițiștii de frontieră suceveni au depistat și reținut în zona de responsabilitate un cetățean din Federația Rusă care a trecuse ilegal frontiera din Ucraina în România.
Miercuri dimineață, un echipaj din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră (S.P.F.) Siret a depistat, în timp ce desfășura o misiune pe drumul european E 85, un bărbat ce nu-și justifica prezența în zona respectivă. Procedându-se la legitimarea acestuia, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul nu cunoștea limba română, fapt pentru care a fost condus la sediul S.P.F. Siret, unde, în urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul se numește Alexandrovici P., este din Federația Rusă și a trecut ilegal frontiera de stat din Ucraina în România.
Purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Suceava, subcomisarul Ilie Poroch-Serițan, a declarat că cetățeanului rus i-au fost întocmite acte premergătoare pentru săvârșirea infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, acte ce au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți în vederea atribuirii numărului unic.
Poroch-Serițan a precizat că, datorită faptului că persoana în cauză a solicitat pe parcursul audierii statutul de refugiat, acesta a fost predat la Centrul de Proceduri pentru Solicitanții de Azil Rădăuți.



Recomandări

Aproximativ 1.000 de ucraineni au fost depistați trecând ilegal frontiera, pe raza județului, de la începutul anului

Aproximativ 1.000 de ucraineni au fost depistați trecând ilegal frontiera, pe raza județului, de la începutul anului
Aproximativ 1.000 de ucraineni au fost depistați trecând ilegal frontiera, pe raza județului, de la începutul anului