Tendință

Tineri fără loc de muncă, reprofilați spre meseriile de bucătar, frizer și coafor

Tinerii care se află în căutarea unui loc de muncă și au început un curs de calificare prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Suceava se specializează majoritatea în meseriile de bucătar, frizer și coafor, ei sperând că o dată inițiați în aceste domenii își vor găsi un serviciu.
Anca Capverde, purtătorul de cuvânt al AJOFM Suceava, a declarat că din cei 366 de șomeri care urmează în momentul de față un curs de calificare gratuit 47% sunt tineri până în 25 de ani.
Anca Capverde a declarat: „Foarte mulți dintre tinerii care au început un curs la noi provin din mediul rural și au înțeles că au nevoie de cât mai multe specializări pentru a avea șanse de angajare. Ei au ales cursurile pe care și le-au dorit după ce li s-a explicat și care sunt meseriile căutate pe piața muncii”.
Ea a precizat că din totalul de 173 de tineri și tinere care au început un curs, 66 au optat pentru coafor, 46 pentru meseria de bucătar, iar 18 pentru cea de frizer, acestea fiind cele mai căutate specializări. Un curs foarte căutat în trecut, cel de operator calculator, stârnește acum foarte puțin interes, doar patru tineri alegând o astfel de specializare.
„Acest curs nu mai prezintă interes în condițiile în care în ultimii ani în școli s-a pus mai mult accent pe inițierea în utilizarea calculatorului”, a precizat purtătorul de cuvânt al AJOFM Suceava.
Revenind la meseriile de bucătar, coafor sau frizer, acesta sunt căutate din mai multe considerente. Pentru că există cerere pe piață din partea angajatorilor, dar și pentru că un tânăr care învăța o astfel de meserie și are și un certificat de absolvire poate lucra și pe cont propriu, deschizându-și o mică afacere. De asemenea, mai ales meseria de bucătar poate fi o șansă și pentru tinerii care vor să plece la muncă în străinătate.

Recomandări

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

Înscrieri la Școala Postliceală Sanitară de stat. Optometrist, tehnician maseur și ergoterapeut, FĂRĂ TAXĂ, în oferta instituției