Acțiune

Timp de mai bine de trei luni, primăriile din județ vor fi controlate de comisarii Gărzii de Mediu Suceava

Șefa Comisariatului Județean Suceava al Gărzii de Mediu, Adriana Iordache
Șefa Comisariatului Județean Suceava al Gărzii de Mediu, Adriana Iordache

Primăriile din județul Suceava, în special cele din mediul rural, vor fi călcate, una câte una, de comisarii Gărzii de Mediu, într-una dintre cele mai ample acțiuni din ultimii ani. Acțiunea care a demarat deja se preconizează că se va încheia la finele lunii iunie, dar dacă nu se vor putea controla toate primăriile termenul se va prelungi.
Adriana Iordache, șefa Comisariatului Județean Suceava al Gărzii de Mediu, a explicat și care sunt obiectivele acestor controale.
„Vom verifica la fiecare unitate teritorial-administrativă problema salubrizării. Vom urmări dacă sunt încheiate contracte cu o firmă specializată, dacă deșeurile sunt colectate selectiv, dacă sunt reciclate și în ce condiții se petrec toate acestea”, a arătat Adriana Iordache.
Va fi un control tematic complet, dar nu va fi singura acțiune în care vor fi implicați comisarii Gărzii de Mediu Suceava în următoarele 3-4 luni.
Controale similare se vor efectua și la rețelele de căi ferate și drumuri din județ. În plus, împreună cu reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava se vor efectua controale și pe cursurile de ape din întreg județul.

Recomandări

Finanțiștii din Suceava și mai multe județe ale Moldovei au protestat în fața Direcției Regionale Antifraudă față de noua lege a salarizării unitare

Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare
Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare

Garda de Mediu Suceava îi avertizează pe cei ce construiesc despre riscurile nerespectării legislației de mediu

Garda de Mediu Suceava avertizează pe cei ce construiesc de riscurile nerespectării legislației de mediu
Garda de Mediu Suceava avertizează pe cei ce construiesc de riscurile nerespectării legislației de mediu

Tăieri ilegale de arbori, în valoare de 34.000 de lei, identificate de Garda Forestieră Suceava, în luna martie

Fenomenul de „bullying”, în toate formele sale, discutat cu specialiști, părinți și copii, într-o conferință internațională, la Suceava