Bărbatul din Marginea implicat la finele săptămânii trecute într-o urmărire cu focuri de armă, după ce a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor în timp ce conducea un autotren cu remorcă, în care transporta lemn, și care s-a ales și cu dosar penal pentru ultraj, a scăpat cu doar 24 de ore de arest. Vineri seară, Judecătoria Rădăuți a respins propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, stabilind în schimb măsura controlului judiciar. Constantin Adrian Antimie va fi cercetat în continuare în stare de libertate, însă are impuse mai multe obligații și restricții.
Joia trecută, în jurul orei 7.00, o patrulă de la Secția Rurală 3 Marginea efectua un control pe linie silvică pe DN 2E, pe raza comunei Marginea. Echipajul a efectuat semnal de oprire unui camion MAN cu remorcă, încărcat cu material lemnos, lemn pentru foc de esență fag. Șoferul nu a oprit, din contră, a mărit viteza de deplasare, astfel că polițiștii au plecat în urmărire cu autospeciala Dacia Logan. La un moment dat, după cum rezultă din cercetări, șoferul a intrat cu vehiculul greu în curtea unei case în construcție. Tânărul a coborât și a intrat în casă.
Din cercetări rezultă că, la un moment dat, bărbatul a ieșit din casă și a desprins capul tractor, trecând apoi la descărcarea materialului lemnos. Unul dintre agenți a început să filmeze cu telefonul mobil, fapt care a atras furia tânărului. Inculpatul este acuzat că s-a manifestat violent față de polițist, încercând să-i ia telefonul cu care acesta filma.
La puțin timp, la fața locului au ajuns și alți polițiști, în sprijin, astfel că tânărul a încercat să fugă pe jos, prin curțile și grădinile altor imobile.
Polițiștii au plecat în urmărire pe jos, trăgând și patru focuri de armă în plan vertical. Tânărul a fost ajuns din urmă, încătușat și imobilizat.
Dacă pentru transportul de lemn fără acte acesta a scăpat doar cu amendă, pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru ultraj față de omul legii.
Decizia Judecătoriei Rădăuți, care a respins propunerea de arestare preventivă, poate fi atacată cu apel, la Tribunalul Suceava.
Până la o decizie definitivă a instanțelor de judecată, inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție.





