Dosar penal

Tânăr fără permis, urmărit de polițiști după ce a refuzat să oprească la semnal

Un tânăr de 19 ani, din Câmpulung Moldovenesc, este cercetat de polițiști, după ce a condus un autoturism fără a avea permis de conducere și nu a oprit la semnalul regulamentar al polițiștilor. Urmărit în trafic, tânărul a încercat să facă schimb de locuri cu pasagerul din dreapta, însă a fost văzut de polițiști, care au deschis un dosar penal pe numele său.
Incidentul s-a petrecut joi seara, după ora 23.00, cândun echipaj de politie rutieră din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc, în timp ce se afla în control pe strada Valea Seacă din oraș, a observat un autoturism care se deplasa sinuos spre strada Molidului, motiv pentru care i s-a efectuat semnalul regulamentar de oprire. După ce conducătorul autoturismului a oprit regulamentar pe partea dreaptă a drumului, polițiștii au observat că pe locurile din față se aflau două persoane de sex masculin care făceau schimb de locuri.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că la volanul autoturismului s-a aflat un tânăr de 19 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, care a condus autoturismul marca Land Rover pe strada Valea Seacă din oraș, fără a deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. S-a constatat de asemenea că cel aflat la volan a încercat să facă schimb de locuri cu un tânăr de 27 de ani, aflat pe scaunul din stânga, lucru confirmat de către pasager. Testarea cu aparatul etilotest a arătat un rezultat negativ, pe numele tânărului fiind întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Recomandări

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri

Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis