Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare pentru infracțiunea de tâlhărie calificată, pentru o spargere dată la o casă de pariuri din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, faptă comisă în luna februarie a acestui an.
Inculpatul, Narcis Artur Popa, aflat în arest preventiv, în Penitenciarul Botoșani, a fost condamnat inițial de Judecătoria Suceava la 2 ani de închisoare, iar acum două zile Curtea de Apel Suceava a confirmat pedeapsa, care a rămas definitivă.
Pe 10 februarie 2017, seara, la 19.30, operatorul casei de pariuri sportive Total Bet din cartierul sucevean Burdujeni a sesizat poliția că un tânăr necunoscut i-a furat banii din casieria unității, după ce l-a amenințat.
Narcis Artur Popa își petrecuse mai toată acea zi în casa de pariuri, însă nu dăduse nici un semn de agresivitate.
Autorul a acționat în momentul în care casierul a ieșit în sală, pentru a recupera banii dintr-un aparat. A intrat în biroul casierului, a luat banii pe care i-a găsit, după care l-a îmbrâncit și amenințat pe angajat.
Narcis Artur Popa a fugit din casa de pariuri cu suma de 4.900 de lei. În urma descrierii semnalmentelor făptașului, acesta a fost prins de polițiști la mai puțin de patru ore de la comiterea faptei.
Narcis Artur Popa este cunoscut polițiștilor ca recidivist, mai ales pentru fapte comise cu violență. El a fost condamnat pentru mai multe fapte de furt și tâlhărie, însă a scăpat până acum de închisoare, primind doar condamnări la măsuri educative, neprivative de libertate.





