Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a anunțat trimiterea în judecată a unui tânăr din Hănțești, autor a șapte fapte de furt de telefoane comise în municipiul Suceava. Ca mod de operare, inculpatul, Marian Mihai Clim, ataca femei pe stradă și le smulgea telefonul, astfel că șase din cele șapte fapte au fost încadrate la infracțiunea de tâlhărie calificată. Alături de Marian Mihai Clim a mai fost trimis în judecată și un al doilea inculpat, Adrian Lăcătuș, acuzat de complicitate și de faptul că a vândut parte din telefoanele furate.
O primă faptă este din data de 10 martie. O femeie care se deplasa pe bulevardul George Enescu și vorbea la telefon a fost atacată din spate, fiind trasă de umăr și fiindu-i smuls telefonul, marca Samsung Galaxy S5 Neo, în valoare de 1.000 lei. Ulterior, telefonul a fost vândut de Adrian Lăcătuș cu 150 de lei.
Pe 13 martie, seara, în jur de 21.20, pe strada Oituz din municipiul Suceava, unei alte femei i-a fost smuls telefonul din mână. În acest caz, inculpatul a abandonat telefonul, iar bunul a fost recuperat de victimă.
Pe 14 martie, tot seara, o altă victimă a fost lovită în zona creștetului, fiindu-i smuls din mână telefonul mobil marca HUAWEI Y Pro în valoare de 800 lei. Ulterior, complicele a vândut telefonul cu 270 de lei. În aceeași zi, unei alte femei i-a fost sustras din mână telefonul mobil marca Alcatel Pop 4, prejudiciul calculat fiind de 300 lei.
Au urmat alte trei fapte de tâlhărie, toate comise pe 16 martie. În jurul orei 21.30, pe strada Mărășești, pe terasa din fața unui bloc, inculpatul i-a smuls telefonul unei femei în timp ce aceasta avea o convorbire.
A urmat un al doilea atac, în jurul orei 22.00, pe bulevardul George Enescu, persoana vătămată fiind atacată în fața ușii de acces a imobilului în care stă. Autorul a abandonat în scurt timp telefonul marca iPhone S 6. La 22.30, în stația de autobuz Policlinică, inculpatul i-a sustras prin violență telefonul mobil marca Samsung Galaxy A5 unei victime care s-a prăbușit la pământ. În acest caz, femeia a fugit după autor, l-a ajuns din urmă, însă a fost agresată și a doua oară, fiindu-i furată suma de 100 de lei.
A doua zi, pe 17 martie, polițiștii suceveni, care erau deja alarmați de tâlhăriile în serie, l-au prins pe Marian Mihai Clim. Acesta a fost reținut în arest și apoi arestat preventiv, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
Al doilea inculpat a fost trimis în judecată în stare de libertate.






