Studiu GFK

Sucevenii, în coada clasamentului la puterea de cumpărare



Sucevenii, în coada clasamentului la puterea de cumpărare
Sucevenii, în coada clasamentului la puterea de cumpărare

Locuitorii județului Suceava se numără nu doar printre cei mai săraci europeni, ci chiar printre cei mai săraci români, ca putere de cumpărare, conform unui studiu realizat recent de institutul de cercetare de piață GfK.
Puterea de cumpărare a românilor este una dintre cele mai scăzute din spațiul european, clasându-se pe locul 33 după veniturile disponibile pe cap de locuitor în 2016.
Venitul românilor disponibil pe cap de locuitor a fost de 4.181 de euro în 2016. Venitul înregistrat de România reprezintă aproximativ o treime din media europeană, și asta în condițiile în care, comparativ cu 2015, puterea nominală de cumpărare pe cap de locuitor a crescut cu aproape 12%.
Din cele 42 de județe din România, bucureștenii au cea mai mare putere de cumpărare: 6.288 de euro pe cap de locuitor, cu 50% peste media pe țară.
România are doar zece județe în care puterea de cumpărare a locuitorilor depășește media națională. Doar bucureștenii, care au cea mai mare putere de cumpărare din țară, se apropie de nivelul locuitorilor din Polonia (locul 29 în Europa).
Suceava, cu o idee peste Vaslui la puterea de cumpărare
Studiul institutului de cercetare situează județul Suceava undeva la coada clasamentului în privința puterii de cumpărare a locuitorilor.
Situația este vizibilă și pe harta întocmită de GfK, unde Suceava este pe același palier al puterii de cumpărare cu Botoșani, Neamț, Brăila, Călărași, Giurgiu și Teleorman.
Singurul județ care este situat mai rău decât Suceava, pe un palier inferior, este Vaslui, care ocupă ultimul loc între cele 42 de unități administrative din România. Puterea de cumpărare a locuitorilor săi este de 3.054 de euro. Aceasta este cu 28% sub media pe țară și la aproximativ același nivel de venit disponibil cu locuitorii Serbiei sau Macedoniei (poziția 35, respectiv 36 în Europa).
Cel mai aproape de media pe țară este județul Alba (locul 11 în clasament), cu 4.129 de euro pe cap de locuitor.
Puterea de cumpărare – venitul anual disponibil pe cap de locuitor
Indicele privind puterea de cumpărare reprezintă venitul anual disponibil pe cap de locuitor, după scăderea taxelor și a contribuțiilor sociale. Cifrele comunicate de GfK pentru puterea de cumpărare au fost realizate în euro pe baza cursului de schimb mediu din 2016 pentru monedele naționale în cauză (așa cum sunt ele raportate de Comisia Europeană).



Recomandări

Mandate de arestare pentru 30 de zile pentru cei trei suceveni acuzați de implicarea în fabricarea a peste 2 milioane de euro falși

Trei suceveni, arestați în dosarul privind fabrica de făcut euro de la Burla, unde s-ar fi tipărit 2 milioane de euro
Trei suceveni, arestați în dosarul privind fabrica de făcut euro de la Burla, unde s-ar fi tipărit 2 milioane de euro

Trei suceveni, reținuți în arest în dosarul privind fabrica de făcut euro de la Burla, unde s-ar fi tipărit 2 milioane de euro

Trei suceveni, reținuți în arest în dosarul privind fabrica de făcut euro de la Burla, unde s-ar fi tipărit 2 milioane de euro
Trei suceveni, reținuți în arest în dosarul privind fabrica de făcut euro de la Burla, unde s-ar fi tipărit 2 milioane de euro