Sucevenii de la Royal Engineers au obținut cel mai râvnit premiu la o competiție de robotică din SUA

Reprezentanții echipei Royal Engineers, în SUA, cu celebrul Golden Gate în fundal

Reprezentanții echipei Royal Engineers, de la clubul de robotică al Colegiului Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, s-au întors cu cel mai râvnit premiu de la o competiție din Statele Unite ale Americii, din faimosul Silicon Valley – California.

Cei șase tineri reprezentanți ai Sucevei, dar și ai României – Matei Tomniuc, Sorin Ștefan Marian, Casian Ioan Hăidoaie, Olivia Toma, Cristiana Huțanu și Cătălina Huțanu (surori), au obținut premiul Inspire Award la competiția ”Lobster Cup Internațional”, desfășurată în apropiere de San Francisco, unul dintre cele mai faimoase orașe ale Americii.

Competiția, la care au ajuns cu fonduri proprii, dar și cu ajutorul sponsorilor care au crezut în ei de la bun început, s-a desfășurat pe parcursul a trei zile – două de antrenamente și una de meciuri între echipe. Anterior au avut de trecut de o preselecție făcută online, în urmă căreia la competiție au rămas 36 de echipe participante.

Competiția are 7 tipuri de premii, care se acordă pentru diverse aspecte: inovație, design minimalist, conectarea cu alte echipe, motivarea echipelor noi etc. Dar cel mai râvnit premiu, care cuprinde toate celelalte șapte, ca dezvoltare a echipei, este Inspire Award.

Reprezentanții echipei Royal Engineers și a echipei partenere din SUA, la Lobster Cup International

Acesta a și fost obținut de merituoșii liceeni suceveni, care au luat locul I, decizia juriului fiind o apreciere a modului în care echipa s-a dezvoltat pe toate nivelurile. De asemenea, în urma meciurilor disputate, echipa ”Royal Engineers” a ajuns în finala diviziei Crustacean.

Importantă a fost și cooperarea foarte bună cu echipa locală cu care au făcut alianță în cadrul competiției – ”Measure once cut twice”, cu care au făcut și schimb de tricouri, au vizitat orașul și chiar laboratorul lor de robotică, foarte bine dotat, de la școala privată unde învățau.

Cei șase tineri suceveni au avut și un însoțitor adult, Florin Hăidoaie, care s-a înțeles bine cu însoțitorul echipei din alianță, care, culmea, era tot român, plecat de la 11 ani în SUA.

Acum reveniți acasă, în loc să se relaxeze, că e vacanță, lucrează de zor la robot, să-l pregătească pentru o altă competiție importantă – Bucharest Twin Cup, unde vor face echipă cu ”Heart of Robots” din Buzău.

Premiul Inspire Award obținut de Royal Engineers la competiția ”Lobster Cup Internațional”

Taxiurile fără șoferi, Golden Gate și leii de mare

Deplasarea lor în SUA le-a permis să și viziteze puțin împrejurimile, în cele trei zile libere de care au beneficiat, încât, pe lângă San Mateo, unde au stat, au vizitat San Francisco, legendarul oraș californian, cunoscut inclusiv pentru Golden Gate – impresionantul pod suspendat cu o lungime de peste 2,7 km, devenit simbol al urbei.

Traversarea sa, pe jos, le-a permis să observe și comportamentul leilor de mare aciuați în zona golfului, dar și ceața densă care învăluie uneori podul și o parte a orașului.

Uimitor a fost și să constate diferențele de temperatură din două zone diferite ale zonei golfului (Bay Area), de la 15 grade la 30 în doar o călătorie de o oră și ceva.

De la distanță au văzut și faimoasa închisoare Alcatraz, au vizitat „Doamnele pictate” – casele vechi din Alamo Square, cu zgârie nori în fundal, dar au fost și la o biserică ortodoxă în care s-au simțit ca acasă.

Dar ceva care le-a atras atenția și curiozitatea în toată perioada petrecută acolo au fost taxiurile fără șofer, care circulau peste tot, preluând comenzile venite prin aplicație, oprind cu grijă și fără ”nervii” unor șoferi de la noi, la orice pieton care punea piciorul pe trecere sau la semafor. Scene desprinse parcă din filme, care vor deveni curând realitate în tot mai multe orașe din lume.

Sucevenii de la Royal Engineers au obținut cel mai râvnit premiu la o competiție de robotică din SUA
Sucevenii de la Royal Engineers au obținut cel mai râvnit premiu la o competiție de robotică din SUA
Sucevenii de la Royal Engineers au obținut cel mai râvnit premiu la o competiție de robotică din SUA
Sucevenii de la Royal Engineers au obținut cel mai râvnit premiu la o competiție de robotică din SUA
Sucevenii de la Royal Engineers au obținut cel mai râvnit premiu la o competiție de robotică din SUA
Sucevenii de la Royal Engineers au obținut cel mai râvnit premiu la o competiție de robotică din SUA
Sucevenii de la Royal Engineers au obținut cel mai râvnit premiu la o competiție de robotică din SUA
Sucevenii de la Royal Engineers au obținut cel mai râvnit premiu la o competiție de robotică din SUA
Reprezentanții echipei Royal Engineers și a echipei partenere din SUA, la Lobster Cup International
Reprezentanții echipei Royal Engineers și a echipei partenere din SUA, la Lobster Cup International
Premiul Inspire Award obținut de Royal Engineers la competiția ”Lobster Cup Internațional”
Premiul Inspire Award obținut de Royal Engineers la competiția ”Lobster Cup Internațional”

Recomandări

120 de copii din județ au participat la competiția „Marea Aventură Digitală”, organizată de Logiscool Suceava

Doi suceveni, vicecampioni mondiali, după ce echipele României au făcut istorie la Campionatul Mondial de Robotică din SUA

Matei Tomniuc și Olivia Toma, elevi ai Colegiului Național ”Ștefan cel Mare”, vicecampioni mondiali la robotică, după competiția din SUA - Houston

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților sprijină participarea unor tineri suceveni la o competiție internațională de robotică din Statele Unite

Un profesor de istorie din Udești va reprezenta România la o mare competiție de tir, în Polonia

Iosif Amariei, profesor de istorie și educație socială în comuna Udești, participant la întreceri de tir și diverse competiții militare în lume