Delincvență juvenilă

Sucevean de 75 de ani, tâlhărit în stradă de trei frați, romi din Șcheia



Polițiștii suceveni i-au identificat pe autorii unei fapte de furt cu violență comise în stradă, în municipiul Suceava, asupra unui bărbat în vârstă de 75 de ani. Au fost identificați trei autori, doi băieți și o fată, cu vârste între 14 și 20 de ani, dintr-o familie de romi din comuna Șcheia.
Pe 28 noiembrie, bărbatul de 75 de ani, ce se deplasa pe bulevardul George Enescu, în zona Lidl, a fost atacat din spate de o fată, care i-a smuls borseta pe care o avea asupra sa. Bărbatul a fugit după minoră și a prins-o, moment în care a fost îmbrâncit de alți doi tineri, care se aflau în apropiere și supravegheau cum acționează fata. În borsetă se aflau acte, o pereche de ochelari, aproximativ 3.000 de lei și 150 de euro. Valoarea totală a prejudiciului a fost estimată la 3.600 de lei.
După ce au adunat probatoriu, acum două zile, judiciariștii de la Biroul de Investigații Criminale al Poliției municipiului Suceava au pus în executare mandate de aducere cu privire la cei trei suspecți de comitere a faptei. Cei trei, din familia Bozomală din Șcheia, sunt doi băieți majori, unul în vârstă de 18 ani, unul de 19 ani, și o fată de 14 ani.
Modul în care au acționat arată că cei doi frați mai mari, majori, au încercat să profite de faptul că fata are 14 ani și nu răspunde penal. Faptul că victima a reacționat și a prins-o pe fată i-a făcut însă pe cei doi să intervină.
Cei doi tineri au fost reținuți de polițiști, în baza ordonanțelor pentru 24 de ore. Ieri, aceștia au fost lăsați însă în libertate, sub măsura controlului judiciar, având impuse mai multe obligații și restricții.



Recomandări

Un individ care a incendiat mai multe anexe de la Cantonul Silvic Varvata, arestat pentru că a refuzat să se prezinte la instanță

Un individ care a incendiat mai multe anexe de la Cantonul Silvic Varvata, arestat pentru că a refuzat să se prezinte la instanță
Un individ care a incendiat mai multe anexe de la Cantonul Silvic Varvata, arestat pentru că a refuzat să se prezinte la instanță