Intenție

Suceava și Botoșani, asociate pentru finanțarea Aeroportului Salcea

Sucevenii și botoșănenii vor pune mână de la mână pentru a contribui la menținerea și dezvoltarea activității Aeroportului Salcea. În urma unei solicitări venite de la Consiliul Județean Suceava, șeful municipalității sucevene, Ion Lungu, va iniția un proiect de hotărâre privind asocierea cu Primăria Botoșani. „Asocierea se va face între consiliile județene Suceava și Botoșani, precum și între Primăriile Suceava și Botoșani, pentru modernizarea aeroportului Ștefan cel Mare Suceava. Chiar de acesta este în proprietatea CJ, el are o valoare foarte mare și pentru municipiu, mai ales din perspectiva proiectului de dezvoltare metropolitană. Este foarte important pentru dezvoltarea mediului de afaceri, pentru turism, iar noi avem cel mai mult de câștigat de pe urma sa, fiind foarte aproape de noi. Împreună cu partenerii noștri, vom căuta soluții pentru finanțarea activității aeroportului, să atragem investitori și chiar să asigurăm co-finanțarea, dacă va fi cazul”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Proiectul de asociere cu Botoșani va fi supus aprobării Consiliului Local Suceava în ședința ordinară din luna decembrie.

Recomandări

Muzeul de Istorie Suceava marchează 10 ani de la redeschidere prin conferința și expoziția „Clădirea care a scris istorie”

CONSTRUCȚIA ȘI ECHIPAREA INFRASTRUCTURII EDUCAȚIONALE A UNUI CORP DE CLĂDIRE NOU AL LICEULUI TEHNOLOGIC VASILE DEAC DIN VATRA DORNEI, JUDEȚ SUCEAVA

La Poiana Stampei a fost inaugurată a șasea creșă din județul Suceava construită prin Programul guvernamental „Sfânta Ana”

Autoritățile sucevene și naționale au fost prezente la inaugurarea noii creșe din Poiana Stampei
Autoritățile sucevene și naționale au fost prezente la inaugurarea noii creșe din Poiana Stampei