Județul Suceava va primi o sumă de 4 milioane de euro din cele 11,7 milioane pe care Comisia Europeană le-a alocat din Fondul de Solidaritate pentru diminuarea pagubelor produse de inundațiile din vara anului 2008. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că suma ar urma să ajungă în județ după ce Secretariatul General al Guvernului va aproba un memorandum prin care vor fi împărțite fondurile venite de la Comisia Europeană. Flutur a mai spus că diferența de bani până la 11,7 milioane de euro ar urma să fie împărțită între județele Iași, Neamț, Botoșani și Maramureș.
„Banii de la Comisia Europeană au venit și urmează să fie împărțiți județelor pentru care au fost alocate. Am discutat cu secretarul general al Guvernului să urgentăm procedurile astfel încât banii să ajungă cât mai repede în județe. Și trebuie spus că aprobarea celor 11,7 milioane de euro s-a făcut în urma demersurilor pe care noi le-am făcut în 24 februarie 2009 la comisia de buget din Parlamentul European”, a declarat Flutur.






