Clarificări

Ștefan Mandachi nu poate spune dacă a fost vorba de un act de vandalism la primul metru de autostradă din Suceava

Borna kilometrică de la care au pornit toate discuțiile legate de vandalizarea autostrăzii de un metru a lui Ștefan Mandachi
Borna kilometrică de la care au pornit toate discuțiile legate de vandalizarea autostrăzii de un metru a lui Ștefan Mandachi

Antreprenorul Ștefan Mandachi nu poate să confirme, în mod oficial, dacă elementele deteriorate aflate în preajma primului metru de autostradă pe care l-a construit în județul Suceava în semn de protest față de lipsa implicării autorităților pentru dezvoltarea infrastructurii au fost sau nu rezultatul unui act de vandalism.
Începând de miercuri seara, pe rețelele de socializare, dar și pe unele posturi de televiziune centrale au fost difuzate informații potrivit cărora metrul de autostradă construit de Ștefan Mandachi la câțiva kilometri de Suceava spre Fălticeni, alături de E 85, și inaugurat pe 15 martie a.c., ar fi fost vandalizat. În realitate era vorba despre borna pe care scrie „1 metru de autostradă”, care într-o fotografie postată pe o rețea de socializare apare spartă. Informația a făcut vâlvă, însă după scurt timp persoana care a distribuit imagini cu vandalizarea autostrăzii a revenit, spunând, pe aceeași rețea de socializare că respectiva bornă ar fi fost distrusă după ce mai multe panouri amplasate în zona respectivă ar fi fost doborâte peste ea de vântul puternic.
Contactat telefonic, antreprenorul sucevean Ștefan Mandachi ne-a declarat că atunci când s-ar fi întâmplat incidentul nu era în țară, dar părerea lui este că „vântul” a fost cel care a cauzat distrugerea. „Eu nu am fost în țară când s-a întâmplat incidentul. Dacă mă întrebați, personal eu cred ca vântul l-a dat jos, deși am trimis oamenii mei să vadă despre ce e vorba și ei spun că pare a fi lovit cu piciorul de cineva. Dacă a lovit cineva, nu e în regulă. Eu personal nu îmi imaginez cum poate veni cineva să lovească o bornă simbolică. Nu ar exista nici un motiv logic, nici un argument și nu e nimic amuzant. Vreau să trecem peste aceste incident și să invit tot mai mulți români să vină aici, la primul metru de autostradă din Moldova, ca la ei acasă, fără nici o grijă, și să viziteze cu drag acest simbol local”, a declarat pentru Monitorul de Suceava antreprenorul Ștefan Mandachi.
Alei pentru vizitat și spații cu iarbă verde pentru cei care vor să vină la primul metru de autostradă din Moldova
Indiferent de modul în care borna kilometrică a fost distrusă, Ștefan Mandachi a precizat că nu vrea să învinovățească pe nimeni și că va repara toate distrugerile apărute. Ștefan Mandachi a spus că zilnic sunt zeci de mașini care se opresc la primul metru de autostradă din Suceava și din Moldova, și nu își dorește ca un astfel de incident să îi oprească pe români să se îndepărteze de susținerea construcției de autostrăzi în această parte a țării.
„E ca la pelerinaj. Vin zeci de mașini zilnic. Sunt încântat că vine lumea și nu vreau să-i sperii să nu mai vină. Toată lumea este bine-venită chiar dacă acolo este o proprietate privată. Poate să vină oricine”, a spus Mandachi. El a adăugat că în locația unde a construit primul metru de autostradă din Moldova vrea să amenajeze alei pentru accesul persoanelor, zone cu gazon și bănci, dar și locuri de parcare pentru mașini, toate cu avizele legale necesare.

Recomandări

Echipa Suceava 2 a Universității „Ștefan cel Mare” a ocupat primul loc pe podiumul Concursului Studențesc Hard&Soft

Echipa castigatoare a marelui premiu Hard&Soft 2026, Suceava 2 de la USV si consilierul echipei, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur
Echipa castigatoare a marelui premiu Hard&Soft 2026, Suceava 2 de la USV si consilierul echipei, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur

Prima creșă din mediul rural a fost inaugurată la Baia în prezența ministrului Cseke Attila și a președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan

Emil Ursu: „Expoziția Ștefan Luchian de la Suceava reprezintă un moment istoric, este singura din România organizată în acest an”

Gheorghe Șoldan consideră că lucrările la autostrada Pașcani – Suceava ar putea să înceapă în această primăvară

Lucrările la autostrada Pașcani - Suceava ar putea să înceapă în primăvara acestui an
Lucrările la autostrada Pașcani - Suceava ar putea să înceapă în primăvara acestui an

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea are interdicție de intrare în Ucraina și spune că a fost tratat umilitor la granița cu țara vecină

Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”
Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”