Emil Ursu: „Expoziția Ștefan Luchian de la Suceava reprezintă un moment istoric, este singura din România organizată în acest an”

Directorul Muzeului Național al Bucovinei, Emil Ursu, a spus miercuri, 22 aprilie 2026, la deschiderea expoziției „Ștefan Luchian – un artist universal”, că aceasta reprezintă „un moment istoric”, un vis devenit realitate, o expoziție semnată de Ștefan Luchian, una dintre cele mai importante personalități plastice românești, ce nu a mai fost organizată la Suceava până acum.

„La 110 ani (pe 27 iunie 1916, Ștefan Luchian se stingea din viață), Suceava găzduiește o expoziție impresionantă, singura expoziție integrală semnată Ștefan Luchian organizată în România, în acest an”, a punctat Emil Ursu.

Vorbim de o expoziție integrală semnată Ștefan Luchian, cu număr foarte mare de piese, cu 42 de piese de top care provin de la Muzeul Național de Artă al României, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași (al cărui director a fost prezent la vernisajul de la Suceava), Muzeul Național Brukenthal, Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” (reprezentat la Suceava de directorul instituției), Fundația „Jean Louis Calderon” – Galeriile ”Cornel Florea” și Fundația pentru Artă, Natură și Societate.

Prezent la vernisaj, Damian Florea, galerist, colecționar de artă, secretar general adjunct al Ministerului Culturii, curatorul expoziției impresionante „Ștefan Luchian – un artist universal”, a spus, de asemenea, că „trăim un moment istoric”.

Această expoziție, suspine el, este un mare câștig pentru Suceava și pentru cultura românească, pentru că ecoul expoziției pleacă de aici și se va propaga în toată țara, „noi sperăm să se propage și peste hotare, pentru că Luchian merită mai mult, merită ca lumea să se uite mai atent la el”.

„Sunt foarte mulțumit de tot ce se întâmplă aici, la Suceava, și cu toată modestia o să spun că este un moment istoric ceea ce se întâmplă aici și datorită faptului că aceste lucrări sunt din patrimoniul național, unele sunt catalogate ca tezaur”, a spus curatorul expoziției, căruia i se datorează în mare parte, alături de directorul Emil Ursu, organizarea acestui eveniment cultural istoric la Suceava.

  • Ștefan Luchian, „acest uriaș novator care a inspirat generațiile următoare de artiști”

La deschiderea expoziției cu lucrările semnate de Luchian a fost un public numeros, elevi, profesori, artiști plastici, oameni de cultură, fiecare participant luând contact vizual cu tablourile marelui artist, cu naturi statice, cu peisaje, cu flori (anemone, tufănele, trandafiri, garoafe, imortele etc.), portrete. Flori așezate cu finețe de pictor în ulcele, unele din ceramică smălțuită. Fiecare lucrare emană sensibilitate, armonie cromatică, emoție, melancolie.

Sunt 42 de lucrări realizate în diferite tehnici și pe diverse suporturi, ce acoperă o mare parte din creația lui Ștefan Luchian – flori, peisaje, portrete și naturi statice – toate încercând să prezinte publicului dimensiunea internațională a unuia dintre cei mai importanți pictori români de la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea.

În expoziție sunt amenajate și două vitrine în care este expusă bibliografia, cam tot ce s-a scris despre pictorul Ștefan Luchian de-a lungul timpului. Publicul a mai aflat de la curatorul expoziției că Ștefan Luchian a fost un pictor înzestrat, care a trebuit să caute, să cerceteze, să se lupte cu el însuși, cu toate cele ce i-au fost date de către soartă, pentru ca, la final, să ajungă un model, un pictor revoluționar, care a deschis drumul altor artiști. De la Luchian și-au deschis penelul toți cei care au venit după, pictorii mari interbelici cu care ne mândrim astăzi, a spus curatorul expoziției.

Damian Florea invită publicul de pretutindeni să vină la expoziția de la Suceava și să-l redescopere pe Ștefan Luchian, „acest uriaș novator care a inspirat generațiile următoare de artiști – artiști care și-au luat lumină din culoarea lui atât de pură și au găsit exemplu și putere în marea operă pe care ne-a lăsat-o moștenire, nu doar nouă, ci culturii universale”.

  • Vizitați o expoziție de top

La eveniment a fost prezent și Nicolae Robu, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, care a felicitat profesorii care au venit împreună cu elevii la vernisaj și a mulțumit muzeelor și fundațiilor care au contribuit cu lucrări pentru realizarea acestei expoziții la Muzeul Național al Bucovinei. El a invitat publicul din Suceava și nu numai să viziteze o expoziție de top, ce rămâne pe simeze până pe 21 iunie 2026.

Și Alexandru Covașă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Suceava, a apreciat importanța acestui eveniment. „Ne bucurăm să vedem că există viață culturală la Suceava. Acum, avem la Suceava o expoziție unică în România”, a transmis Covașă, completând că, pe viitor, Primăria Suceava se va implica mai mult pentru promovarea acestor evenimente, după cum i-a sugerat și curatorul expoziției. Acesta a spus că publicul poate afla despre evenimente culturale majore din presă, dar și din publicitatea stradală, din publicitatea care se poate pune pe autobuze, publicitate care ar putea colora orașul cu aceste minunate flori ale lui Luchian – acest revoluționar.

Remarcabil reprezentant al artei moderne românești, Ștefan Luchian este considerat un continuator al tradiției inaugurate de Nicolae Grigorescu și Ion Andreescu. Arta sa, rafinată și profund expresivă, emană un umanism cald și o sensibilitate aparte, definindu-l drept unul dintre cei mai valoroși pictori români ai epocii sale. Prin opera lăsată posterității, el a marcat profund pictura românească de la începutul secolului XX și tot ce a urmat după aceea.

Nu ratați o expoziție unică, pentru prima dată la Suceava. Pășiți în universul culorilor și al emoției, descoperind creația unuia dintre cei mai iluștri artiști plastici ai României – Ștefan Luchian. Expoziția se bucură și de un catalog bilingv (română – engleză), semnat de Damian Florea, bine documentat și bogat ilustrat. Proiectul este aprobat și finanțat de Consiliul Județean Suceava.

Recomandări

„Contribuția bibliotecii la afirmarea diversității culturale în spațiul românesc”, tema simpozionului organizat de Biblioteca USV

Tablouri semnate de Ștefan Luchian, la Muzeul de Istorie. Prima expoziție de acest gen la Suceava în decurs de 50 de ani

42 de lucrări de Ștefan Luchian, realizate în diferite tehnici și pe diverse suporturi, vor fi expuse, în premieră, la Muzeul Național al Bucovinei

Conferință internațională pe teme medicale, organizată de Rotary Club Suceava Cetate în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare”

„Pictura satirică”, de Ovidiu Ambrozie Bortă – BOA, o perspectivă artistică originală, în care ironia și expresivitatea vizuală se îmbină într-un demers creativ deosebit