Prefectul interimar al județului Suceava, Sorin Popescu, a susținut ieri examenul de titularizare pe această funcție. Concursul a fost organizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Sorin Popescu fiind singurul care a susținut examenul pentru funcția de prefect al județului. Rezultatele concursului urmează să fie anunțate în cursul zilei de astăzi. Sorin Popescu a fost numit în postul de prefect al județului Suceava, cu caracter interimar, în luna februarie a acestui an, înlocuindu-l în funcție pe Ovidiu Doroftei.
Prefectul județului Suceava a absolvit Facultatea de Silvicultură din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, iar în perioada 2005 – 2007 a fost șeful Direcției Silvice Suceava.
De precizat că în cursul zilei de astăzi actualii subprefecți interimari vor susține examenele pentru a fi confirmați în mod oficial în aceste funcții.




