Caută soluții

Șomerii se înghesuie să devină ospătari, zidari, bucătari și coafori

Șomerii din județul Suceava se înghesuie să facă un curs de formare profesională într-o altă meserie decât cea în care au activat, instruindu-se pentru a deveni ospătari, zidari, bucătari ori coafori, meserii care, conform studiilor de specialitate, au căutare pe piața muncii din județ.
Numai de la începutul anului, 189 de șomeri s-au înscris la cursurile organizate de Centrul de Formare Profesională al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava, după ce pe parcursul anului trecut, până în decembrie, la cursuri se înscriseseră 911 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.
În condițiile în care numărul de șomeri crește continuu, în ultima perioadă interesul pentru aceste cursuri a fost anticipat de conducerea agenției, rămânând de văzut în ce măsură vor exista locuri suficiente pentru toți doritorii.
Cei mai mulți șomerii care au început un curs în debutul lui 2010 se instruiesc în meseria de ospătar (43), după care urmează cei care fac cursuri de zidar pietrar tencuitor (38), bucătar (28), coafor (28), instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze (28) și mecanic auto, (24).
Șomerii au putut opta pentru cursurile pe care le-au dorit, însă numai din cele aflate în oferta agenției și după ce s-au format clase cu un număr minim de elevi.
Numărul șomerilor din județ a trecut de 20.000, rata șomajului ajungând, luna trecută, la 7,96%.
Dintre absolvenții de cursuri de formare profesională din anul precedent, 467 au reușit să ocupe un loc de muncă.

Recomandări

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

O nouă generație de specialiști formați la Facultatea de Silvicultură Suceava pornește la drum, cu emoții și speranță

Înscrieri la Școala Postliceală Sanitară de stat. Optometrist, tehnician maseur și ergoterapeut, FĂRĂ TAXĂ, în oferta instituției