La sfârșit de săptămână

Șoferi băuți, principalii „clienți” ai polițiștilor

La sfârșit de săptămână: Șoferi băuți, principalii „clienți” ai polițiștilor
La sfârșit de săptămână: Șoferi băuți, principalii „clienți” ai polițiștilor

O acțiune de control în trafic, organizată de Serviciul Poliției Rutiere Suceava sâmbăta și duminica trecută, a dus la depistarea a nouă șoferi băuți. S-a ajuns astfel ca mai mult de jumătate dintre încălcările grave ale legislației rutiere constate de polițiști, soldate cu dosar penal sau suspendarea permisului de conducere, să îi aibă în prim plan pe șoferii aflați sub influența băuturilor alcoolice. Trei dintre șoferii prinși băuți la volan vor răspunde penal pentru fapta lor, fiind depistați cu peste 0,80 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Ceilalți, cu valori de alcool în aerul expirat mai mici, s-au ales cu permisul de conducere suspendat pentru 90 de zile. În urma acțiunii de control de la finele săptămânii trecute, oamenii legii de la Rutieră au aplicat un total de 260 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 20.500 de lei. Cele mai multe amenzi, 109, au fost aplicate șoferilor surprinși de radare cu viteze peste limitele legale, în timp ce 29 de sancțiuni au ajuns la conducătorii auto fără centuri de siguranță. Așa cum demonstrează cifrele, șoferii băuți au provocat adevărate tragedii pe șoselele din județul Suceava. Dintr-o analiză a poliției, realizată pentru perioada 1 ianuarie-19 februarie 2008, rezultă că cinci dintre cele opt persoane decedate pe șosele în perioada amintită au fost implicate în evenimente rutiere provocate de șoferii băuți. Cifrele seci spun că șoferii aflați sub influența băuturilor alcoolice au provocat 11 accidente grave, soldate cu opt morți și 35 răniți grav, plus alte 35 de accidente ușoare.

Recomandări

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat