Șofer încătușat după ce a devenit violent cu echipajul de pe ambulanță care încerca să-i acorde primul ajutor

Conducătorul auto a fost încătușat și condus la sediul Poliției municipiului Fălticeni
Conducătorul auto a fost încătușat și condus la sediul Poliției municipiului Fălticeni

Postul de poliție Rădășeni a fost sesizat marți, la ora 14.25, despre faptul că, la ieșirea din localitate, a avut loc un accident rutier.
Polițiștii deplasați la fața locului au identificat pe un drum comunal care leagă DJ 209A cu satul Rădășeni un autoturism intrat în capătul unui pod de pe contrasens și pe conducătorul auto, un localnic de 20 de ani, aflat în stare de ebrietate și care se manifesta violent față de echipajul ambulanței ce încerca să-i acorde îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost încătușat și condus la sediul Poliției municipiului Fălticeni, unde a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, după care, la spital, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Adolescent „șofer” din Vatra Dornei, cel mai probabil băut, urmărit în plină noapte pe străzile din Rădăuți

Șofer băut, depistat în urma carambolului provocat de tânărul care a furat o mașină și a fugit de polițiști