Sancțiuni repetate

Societatea Test Prima, amendată cu 20.000 de lei



– Aceasta este a patra amendă aplicată, în ultimul an, administratorului gropii de gunoi a Sucevei, de comisarii de mediu suceveni
Incendiile repetate înregistrate, în ultima perioadă, pe rampa de deșeuri a municipiului Suceava au determinat sancționarea societății Test Prima, administratorul gropii. Amenda, în cuantum de 20.000 de lei (200 de milioane de lei vechi), aplicată de comisarii Gărzii de Mediu Suceava, a avut drept motiv managementul defectuos în ceea ce privește transportul și eliminarea deșeurilor, arderile afectând sănătatea mediului și a populației.
De altfel, societatea Test Prima a fost amendată, în repetate rânduri, de comisarii de mediu pentru proasta gestionare a gropii de gunoi. În ultimul an, Garda de Mediu Suceava a sancționat societatea Test Prima de trei ori cu amenzi, cea mai substanțială fiind în cuantum de un miliard de lei vechi. Motivul sancțiunii aplicate în luna octombrie a anului trecut a fost nerespectarea repetată a normelor privind calitatea mediului în zona periferică a orașului. Garda de Mediu Suceava a depus, tot în 2006, și o plângere penală împotriva administratorului rampei de deșeuri a Sucevei pe motiv că „pune în pericol sănătatea oamenilor”, plângere care nu a fost încă soluționată.
Managementul defectuos al deșeurilor a stat la baza unei alte sancțiuni substanțiale, aplicate de comisarii de mediu suceveni. Societatea Comercială Construcții Feroviare – Grup Colas Iași, punct de lucru Suceava, a fost amendată cu 10.000 de lei (100 de milioane de lei vechi), pentru abandonarea și depozitarea necontrolată a deșeurilor în locuri nepermise și neamenajate, în incinta societății. SC CF Iași este societatea care a contractat lucrările de reparații stradale în municipiul Suceava și care efectuează lucrări de reabilitare pe Drumul European 576.



Recomandări

Firmă din industria lactatelor, sancționată drastic de Garda de Mediu Suceava, pentru deversarea apelor uzate într-un pârâu

Negestionarea corectă a apelor uzate tehnologice rezultate în urma proceselor de producție a lactatelor a dus la afectarea gravă a calității apei
Negestionarea corectă a apelor uzate tehnologice rezultate în urma proceselor de producție a lactatelor a dus la afectarea gravă a calității apei