Decizie

Social-democratul Cristian Șologon a fost numit secretar de stat în Ministerul Transporturilor

Premierul României, Marcel Ciolacu, a semnat decizia prin care social-democratul sucevean Cristian Șologon a fost numit în funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Cristian Șologon a fost ales recent în funcția de prim-vicepreședinte al Organizației Județene Suceava a PSD. Șologon a mai fost subsecretar de stat în cadrul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, precum și subprefect al județului Suceava. În perioada 2013-2015 a fost director al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava, iar anterior, între anii 2005 și 2009, a lucrat ca inspector în cadrul Consiliului Județean Suceava, la Serviciul Consultanță Proiecte/Dezvoltare locală și rurală.
În același timp, premierul Marcel Ciolacu a semnat o altă decizie prin care medicul sucevean Tiberius Brădățan a fost eliberat din funcția de secretar de stat din Ministerul Sănătății.

Recomandări

Adelina Paiu a fost aleasă președintă a OFSD Suceava în prezența a aproximativ 600 de femei social-democrate din județ

Liderul USR Suceava, Vasile Cărare, anunță că centura Fălticeniului devine realitate după ce a primit avizul Ministerului Transporturilor

Deputatul Petru Negrea după ce Eugen Tomac a fost propus pentru funcția de premier: „Democrația nu poate funcționa prin impunerea unor soluții care nu au primit validarea electoratului”

Undă verde pentru întreg drumul expres Suceava – Siret: CNAIR a câștigat ultimele contestații pentru lotul 3, Bălcăuți – Siret

Drumul expres Suceava–Siret va avea caracteristici apropiate de autostradă după noile standarde CNAIR