Sindicatele din Poliție nu renunță la protestele din fața MAI, din 24 martie. Polițiștii acuză discriminare în salarizare

Sindicatul Polițiștilor a anunțat că protestul din fața sediului MAI din 24 martie nu va fi reprogramat, în ciuda vremii nefavorabile. La manifestație sunt așteptate opt sindicate ale Poliției, precum și cele ale penitenciarelor, oamenii fiind nemulțumiți de modificările în salarizare, scrie Mediafax.”Motivele care ne-au determinat să declanșăm conflictul de muncă și să ieșim în stradă, în această lună – când sărbătorim Ziua Poliției Române, pe 25 martie -, pentru a ne revendica drepturile, prin toate formele legale de protest, sunt generate de eșecul dialogului social și de indiferența factorilor decidenți față de problemele grave care afectează, deopotrivă, interesele polițiștilor și personalului contractual din MAI, sistemul de ordine publică, în ansamblu, dar și climatul de siguranță civică. În esență, cauzele care au generat acest conflict de muncă sunt: discriminarea polițiștilor/personalului contractual cu privire la aplicarea Legii 153/2017 (care este doar privilegiul aleșilor și al unor categorii bugetare); salarizarea precară a polițiștilor/personalului contractual; subfinanțarea M.A.I. și logistica deficitară; tergiversarea modernizării Statutului polițistului; deficitul de personal și lipsa unei protecții reale a polițiștilor; planificarea abuzivă în serviciul de permanență la domiciliu; modificările aduse Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat”, au explicat, într-o postare pe Facebook, Federației Sindicatelor Naționale a Polițiștilor și Personalului Contractual (FSNPPC).

Recomandări

Finanțiștii din Suceava și mai multe județe ale Moldovei au protestat în fața Direcției Regionale Antifraudă față de noua lege a salarizării unitare

Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare
Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare

Sindicatele din educație anunță calendarul protestelor: 18 mai – grevă de avertisment, din 25 mai – grevă generală

Sindicatele din educație se pregătesc de noi proteste împotriva măsurilor propuse pentru sistemul de învățământ superior

Protest sindical împotriva intenției Guvernului de a reduce cheltuielile de personal în învățământ

Protest sindical împotriva intenției Guvernului de a reduce cheltuielile de personal în învățământ
Protest sindical împotriva intenției Guvernului de a reduce cheltuielile de personal în învățământ

Protest, ieri, în școlile sucevene. Sindicaliștii au purtat banderole albe, nemulțumiți de posibilitatea creșterii normei didactice de predare, scăderii veniturilor și nu numai