Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești

Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești
Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești

Sfântul Ierarh Grigorie s-a născut la București și a intrat în monahism la Mănăstirea Neamț, condusă de Sfântul Paisie Velicicovschi. Acolo a făcut traduceri din operele Sfinților Părinți, iar mai târziu s-a așezat la Mănăstirea Căldărușani. Domnitorul Grigorie Dimitrie Ghica l-a ridicat în scaunul de Mitropolit al Țării Românești în anul 1823. Ca ierarh, a ostenit neîncetat spre binele Bisericii și a fost o pildă de sfințenie și iubire pentru păstoriții săi. A lucrat la restaurarea Catedralei mitropolitane din București și la traducerea Vieților Sfinților. A avut parte de surghiun din partea autorităților străine și s-a retras la Mănăstirea Căldărușani, mutându-se la Domnul pe 22 iunie 1834. Proclamarea canonizării sale a avut loc în data de 21 mai 2006, iar moaștele se păstrează la Mănăstirea Căldărușani. Sfântul Eusebiu a trăit în vremea împăratului Constanțiu al II-lea (337-361) și a fost ales Episcop al Samosatelor. Pentru că a luptat împotriva ereziei lui Arie, a avut mult de suferit, fiind exilat. La urmă, o femeie ariană l-a lovit cu putere în cap și astfel și-a dat mucenicescul sfârșit.
(Sursa: Ziarul Lumina)

Recomandări

La Suceava a avut loc Simpozionul Național „Mitropolia Moldovei. 625 de ani: istorie, credință, artă și cultură”

Bogdana – vatra spiritualității Mușatinilor – și-a prăznuit ocrotitorul, Sfântul Leontie, Episcop de Rădăuți

Mănăstirea Putna îl pomenește pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, la 522 de ani de la trecerea la cele veșnice

La Sfânta Liturghie arhierească de pe 2 iulie de la Mănăstirea Putna va sluji Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Efrem de Alep
La Sfânta Liturghie arhierească de pe 2 iulie de la Mănăstirea Putna va sluji Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Efrem de Alep