Ministerul Educației

Selecție online pentru viitorii experți în management educațional

Inspectoratul Școlar
Inspectoratul Școlar

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat o nouă procedură de concurs pentru selectarea de noi membri în Corpul Național de Experți în Managementul Educațional (CNEME). Este vorba de seria a 16-a. Conform calendarului de desfășurare, procesul de selecție a început pe 13 iulie, prin completarea formularului de selecție, disponibil online. Această etapă se încheie pe 19 iulie. Ulterior, pe 20 iulie, vor fi afișate listele cuprinzând candidații admiși în urma procesului de selecție online. În intervalul 20-27 iulie, candidații admiși vor depune la inspectoratele școlare județene portofoliile cu documentele prevăzute de metodologia de organizare și desfășurare a concursului. Aceste portofolii pot fi transmise și electronic, până la ora 16:30, în data de 27 iulie, pe adresele de e-mail comunicate de inspectoratele școlare.
„Ordinul de ministru privind înscrierea în Registrul Național al Experților în Management Educațional a cadrelor didactice declarate promovate va fi emis până la data de 24 august 2020, după parcurgerea celorlalți pași prevăzuți în calendar, inclusiv evaluarea portofoliilor și a contestațiilor, la nivelul Ministerului Educației și Cercetării”, conform www.edu.ro.
Calitatea de membru în Corpul Național de Experți în Management Educațional, certificată prin înscrierea în Registrul Național al Experților în Management Educațional, în urma promovării concursului de selecție organizat de Ministerul Educației și Cercetării, este una din condițiile obligatorii pentru participarea la concursurile de selecție a inspectorilor școlari și a directorilor unităților de învățământ din sistemul preuniversitar, conform prevederilor legale. În Registrul Național al Experților erau înregistrați, la începutul acestui an, 1.153 de profesori din județul Suceava, cei mai mulți după București (2.083 de membri). Acest concurs de selecție pentru experți în management educațional a fost organizat pentru prima dată în 2012.

Recomandări

Experiență europeană de învățare la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: profesorii descoperă noi perspective educaționale prin job-shadowing

Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, implicat într-o inițiativă europeană pentru educație incluzivă – participare la IDEATE Summer School

Lansarea cursurilor de formare LIFECED, de promovare a educației în regiunea transfrontalieră România -Ucraina

Ciprian Muscă, președintele ASFOR, și prof. univ. Cătălin Roibu, de la USV, observatori independenți la selecția directorului general al RNP-Romsilva

Ciprian Muscă, președintele ASFOR și prof.univ. Cătălin Roibu de la USV, observatori independenți la selecția directorului general al RNP-Romsilva
Ciprian Muscă, președintele ASFOR și prof.univ. Cătălin Roibu de la USV, observatori independenți la selecția directorului general al RNP-Romsilva

Manifestări culturale și educaționale, la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava

Manifestări culturale și educaționale, la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava
Manifestări culturale și educaționale, la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava