Într-un context educațional în care accentul se mută tot mai mult spre metode interactive, interdisciplinaritate și colaborare internațională, două cadre didactice de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava au participat, în perioada 4 – 8 mai 2026, la o activitate de tip Job Shadowing în cadrul proiectului de acreditare Erasmus+, la Instituto de Educación Secundaria (IES), Almenara din Vélez-Málaga, Málaga, Spania. Școala viitorului redefinește învățarea prin conectivitate, proiecte comune și experimente practice.
Prof. dr. Nuțu Corina – Silvia, directorul Colegiului Național Mihai Eminescu Suceava, profesoară de limba engleză și limbă spaniolă și prof. dr. Popescu Anamaria, director adjunct, profesoară de științe socio – umane și istorie, au avut ocazia să observe direct modul în care sunt organizate și desfășurate activitățile manageriale și didactice într-un liceu de stat din sistemul educațional spaniol.
Mobilitatea a urmărit modul de implementare al managementului școlar și caracteristici ale leadershipului instituțional, precum și valorificarea instrumentelor digitale și utilizarea tehnicilor activ-participative de predare-învățare.
Accentul a fost pus pe implementarea unor strategii de management educațional eficient și dezvoltarea unei culturi organizaționale bazate pe colaborare și incluziune.
De asemenea, au fost observate metodele inovative utilizate în lecțiile de predare-învățare-evaluare, precum și cele centrate pe elev, cu scopul de a crește motivația și performanța școlară. O atenție deosebită a fost acordată managementului situațiilor elevilor cu CES și a rezolvării situațiilor problematice legate de eventuale abateri ale elevilor de la normele reglemenetate de legislația școlară spaniolă.

Lecțiile demonstrative la care cele două cadre didactice au asistat s-au remarcat în primul rând printr-o bună comunicare profesor-elev, elev-elev, prin varietatea abordărilor didactice și, mai ales, prin formarea competențelor care presupun transferul cunoștințelor către practica concretă de zi cu zi.
Activitățile didactice au fost interactive și atractive, punând accent pe implicarea directă a elevilor. Prin metode bazate pe colaborare prin lucru în echipă și învățare activă, liceenii au fost încurajați să pună întrebări și să-și exprime liber opiniile.
Iată câteva particularități ale sistemului educațional spaniol observat în cadrul mobilității Erasmus+:
Organizarea instituțională școlară – Sistemul este structurat pe ESO (Educación Secundaria Obligatoria – 12-16 ani și Bachillerato, 16-18 ani. IES Almenara funcționează ca un centru comunitar unde ierarhia este orizontală; profesorii sunt mentori (tutores), iar relația cu elevii este una foarte apropiată fără a se ignora statutul și rolurile profesorului.
Managementul școlar digitalizat fără birocrație – Spania utilizează platforme integrate (precum iPASEN în Andaluzia). Absențele, notele și mesajele către părinți se transmit în timp real prin aplicație. Planificarea lecțiilor și cataloagele sunt exclusiv digitale, reducând timpul administrativ al profesorului în favoarea activității didactice.
Disciplină și responsabilitate – Disciplina la IES Almenara nu se bazează pe administrare de pedepse, ci pe comunicare în cadrul departamentului numit Aula de convivencia. Elevii sunt responsabili pentru menținerea ordinii în spațiile comune. Sistemul este folosit pentru medierea conflictelor și se derulează într-un spațiu educațional unde elevii care încalcă normele reflectează asupra comportamentului lor sub supravegherea atentă a profesorului de serviciu din ora respectivă, numit profesor de guardia.
Evaluarea și performanța academică – Evaluarea este continuă și diversificată ca forme. Nu se pune preț doar pe examenele/lucrările scrise, ci și pe portofolii digitale și proiecte de grup, prezentări orale frecvente, cunoscute de elevi din timp, ceea ce face procesul de notare transparent și previzibil.
Incluziune și orientare profesională – IES Almenara excelează prin activități de orientare școlară și profesională derulate în cadrul departamentului numit Departamento de orientación. Orientarea profesională începe devreme, ajutând elevii să aleagă între rutele academice: Bachillerato sau cele profesionale: FP – Formación Profesional, în funcție de aptitudini. Elevii imigranți sunt integrați în clasele din liceu, la fel ca și elevii cu cerințe educaționale speciale, care beneficiază de sprijin personalizat: PT – Pedagogía Terapéutica.
Cultura instituțională și mesajele educaționale – Pereții liceului IES Almenara „vorbesc”. Spațiul este decorat cu citate motivaționale, proiecte ale elevilor și afișe care promovează egalitatea de gen, sustenabilitatea și valorile europene. Se pune mare accent pe sentimentul de apartenență la comunitatea din Axarquía, îmbinând tradițiile locale cu promovarea valorilor europene.
Toate aspectele observate și discutate cu directorul și cu profesorii liceului gazdă reprezintă elemente reale de bune practici educaționale, iar colaborarea internațională și schimbul de experiență ridică standardele educaționale ale colegiului sucevean, beneficiarii direcți fiind elevii.
Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava valorifică parteneriatele Erasmus+ pentru a cultiva creativitatea și performanța, oferind elevilor o educație bazată pe valori europene, competențe antreprenoriale și digitale, relevante pentru viitorul lor profesional, menționează doamna director, prof. dr. Nuțu Silvia – Corina.
Proiectele Erasmus+ reprezintă o prioritate strategică pentru colegiul nostru, susținând o educație de calitate, incluzivă și ancorată în realitățile europene actuale, precizează directorul adjunct, prof. dr. Popescu Anamaria.
Implicarea în proiecte Erasmus+ poziționează Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava drept un pol al inovației educaționale, promovând metode pedagogice moderne și dezvoltând competențe cheie, europene, necesare elevilor în societatea cunoașterii. Totodată, aceste proiecte reprezintă o modalitate de dezvoltare a competențelor profesionale ale cadrelor didactice implicate, dezvoltarea viziunii despre educație și despre educarea valorilor în spirit eruopean.
Toate acestea contribuie la schimbări în ceea ce privește paradigma educațională bazată pe incluziune și diversitate în spiritul cetățeniei active și al democrației, precum și dezvoltarea de competențe pentru viitor, în primul rând în ceea ce privește elevii și cadrele didactice deopotrivă.






