Șeful administrației județene, Gheorghe Șoldan, a celebrat Ziua Eroilor la Boroaia

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a participat joi la ceremonia organizată de Ziua Eroilor în comuna Boroaia. Șoldan a informat, printr-un comunicat de presă, că a răspuns invitației adresate de primarul comunei, Vasile Berariu, de a participa la un triplu eveniment: celebrarea sărbătorii religioase Înălțarea Domnului, Ziua Eroilor și ziua localității.
Președintele CJ Suceava a declarat că le-a vorbit localnicilor despre nevoia de unitate, „mai ales după o perioadă în care diferențele politice au dus la dezbinare, inclusiv între prieteni sau în familie”, despre semnificația Zilei Eroilor, „care ne reamintește că libertatea noastră a fost câștigată de oameni care au lăsat deoparte orice diferență și au luptat împreună pentru același ideal: o țară liberă și unită”, „părinți, frați, fii care aveau griji, visuri, temeri”, „opinii diferite”, „dar când a venit vremea grea, au ales să lupte”, „să apere”, „să moară, dacă a fost nevoie, ca noi să putem trăi în libertate”.
„Este momentul să fim uniți pentru o Românie așa cum ne-o dorim cu toții. Una pentru care eroii pe care îi comemorăm astăzi s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori. Pentru același ideal. Pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român”, a fost mesajul președintelui Gheorghe Șoldan.

Recomandări

22 de cupluri din Cornu Luncii, sărbătorite la „Nunta de Aur”. Gheorghe Șoldan, alături de primarul Gheorghe Fron și cetățeni la Ziua Comunei

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Ziua Eroilor, comemorată solemn la Monumentele Eroilor din comuna Cornu Luncii, primarul Gheorghe Fron acordând diplome de merit unor cadre militare

Ziua Eroilor a fost celebrată la Fălticeni, cu onoruri militare, slujbe de pomenire și depunere de coroane de flori