Decizie

Șefa Complexului de servicii comunitare Suceava și-a dat demisia

Șefa Complexului de servicii comunitare Suceava, din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, și-a dat demisia.
Oana Lența se află în perioada de preaviz, până vineri, 14 septembrie, după care dorește să-și înființeze o fundație care să ajute copiii defavorizați. Lența a ocupat această funcție din anul 2002, chiar de la deschiderea Complexului comunitar. În perioada 2004 – 2006, Oana Lența s-a aflat în concediu de maternitate, iar funcția de șef al complexului a fost ocupată de Cristian Jiduc.
Directorul adjunct al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Ionel Ivan, ne-a declarat că pe perioada interimatului, până la organizarea concursului pentru ocuparea acestui post, șefia Complexului de servicii comunitare va reveni unui psiholog – angajat al Direcției pentru Protecția Copilului.
În cadrul Complexului de Servicii Comunitare funcționează Centrul de consiliere și sprijin pentru copii și părinți, Centrul de îngrijire de zi, Centrul de primire a minorilor în regim de urgență. Centrul de consiliere și sprijin pentru copii și părinți se adresează copiilor aflați în pragul abandonului școlar și familiilor acestora, tinerilor care întâmpină probleme de comunicare în familie sau în societate, mamelor care prezintă riscul de a abandona copilul.
Orice persoană care apelează la serviciile acestui centru beneficiază de asistență socială, psihologică și juridică gratuită. Centrul de zi are ca misiune principală prevenirea abandonului și instituționalizarea minorilor în centre de plasament. Centrul de primire a minorilor în regim de urgență asigură protecția copilului, pe o perioadă determinată, atunci când acesta se află în pericol.

Recomandări

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Caravana de testare pentru TBC și-a încheiat traseul în județul Suceava, cu peste 2.700 de suceveni testați gratuit

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

Inteligența artificială și suveranitatea digitală a Europei: vocea unei companii din Suceava, prezentă la Bruxelles și Luxemburg

Tiberiu Baraboi, Co-CEO & CTO Expertware, la Nexus Luxembourg 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate IA și securității cibernetice