Referendum

Secții de votare în 328 de școli și grădinițe din județ

O treime din școlile și grădinițele din județul Suceava vor fi pe 19 mai secții de votare pentru participanții la referendum. Potrivit unei situații întocmite de către Inspectoratul Școlar Suceava, în 328 de școli din județ se vor organiza secții de votare. Un număr de 48 dintre aceste secții de votare sunt în municipiul Suceava, 11 secții sunt organizate în municipiul Câmpulung Moldovenesc, 15 secții în Fălticeni, 9 secții de votare în Rădăuți și 5 secții de votare în Vatra Dornei. De asemenea, în cinci instituții de învățământ din Broșteni vor funcționa pe 19 mai secții de votare pentru participanții la referendum, iar la Cajvana vor funcționa trei secții de votare în școli. Tot în mediul urban, în școlile din Dolhasca vor funcționa zece secții de votare, patru secții vor fi înființate în instituțiile de învățământ din Frasin și șase secții în școlile din Gura Humorului. Alte 15 secții de votare vor fi înființate în orașele Liteni, Vicovu de Sus și Siret. Per total, la nivelul județului Suceava, se vor organiza 130 de secții de votare în școlile din mediul urban, în timp ce numărul secțiilor din mediul rural este mai mare, de 187 de secții de votare. Potrivit unui comunicat emis de către Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, în unitățile de învățământ în care pe 19 mai se va organiza referendumul, orele de curs trebuie să se termine pe 18 mai la cel târziu ora 18. În unele județe, inspectoratele școlare au decis ca pe 18 mai elevii să nu meargă la școală. Inspectorul școlar general al IȘJ Suceava, Petru Carcalete, a declarat că „în Consiliul de Administrație de miercuri se va discuta această problemă, pentru a se hotărî dacă elevii vor veni sau nu vineri la ore”.

Recomandări

Peste 600 de ani de istorie și 384 de destine legate de spitalul din Suceava, sub condeiul doctorului Mihai Ardeleanu

Festivalul „Regina Sânzienelor”, cu ambasadori în toate județele țării, dar și peste hotare, va avea loc sâmbătă, la Sucevița

„Zilele Porților Deschise” la Electroputere VFU Pașcani, zi dedicată tehnologiei feroviare și oamenilor care construiesc viitorul transportului pe șine

,,Actori mari pe scene mici’’ – emoții, implicare și talent, pe scena Teatrului ,,Matei Vișniec’’ Suceava

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”