Secretar de stat Nelu Tătaru: În fiecare spital din județul Suceava este cel puțin un medic bolnav

Spitalul de Urgență Suceava este „cea mai fierbinte zonă din România”

Toate spitalele din județul Suceava au cel puțin câte un medic bolnav, a declarat, miercuri seara, pentru Antena 3, secretarul de stat Nelu Tătaru, care se află la Suceava. Oficialul guvernamental a mai spus că la această oră Spitalul de Urgență Suceava este „cea mai fierbinte zonă din România”, cu 177 de persoane pozitive până acum și cu cinci persoane în stare gravă, în urma infecției cu COVID-19. Nelu Tătaru a mai afirmat că miercuri au mai fost efectuate la Suceava încă 200 de teste, pentru care se așteaptă rezultatele.
Pentru a veni în sprijinul pacienților, medici rezidenți în ultimul an de la Iași vor veni la Suceava, iar pacienții vor fi mutați în spitalul nou după decontaminarea înaltă a acestuia, adică după 48 sau 72 de ore.
Potrivit secretarului de stat Tătaru, conducerea spitalului a fost preluată de doctorul Florin Filip.

Recomandări

Criză la spitalul Câmpulung: Rămas fără ortopezi după descinderea procurorilor, managerul a aflat din presă că medicii au fost ridicați pentru șpagă

Doctorii din Ucraina interesați să profeseze în România sunt ținuți departe de spitale, deși acestea se confruntă cu deficit de medici

Tineri medici cu specializare în cardiologie, urgență, urologie și ATI, recrutați de Spitalul Clinic din Suceava